Astăzi ne-a PĂRĂSIT actorul MIRCEA ALBULESCU

Mircea Albulescu a murit vineri dimineata, la varsta de 81 de ani, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, unde fusese internat de urgenta in cursul zilei de joi. Trupul neinsufletit al actorului va fi depus sambata in foaierul Teatrului National din Bucuresti. Mircea Albulescu a jucat de-a lungul carierei in sute de piese de teatru si a avut peste 70 de roluri in film. In anul 2013 isi anuntase retragerea din viata artistica.

Mircea Albulescu avea probleme cardiace si fusese supus, in urma cu doi ani, unei triple operatii de bypass la inima, potrivit Mediafax. Pe numele sau real Iorgu Constantin V. Albulescu, Mircea Albulescu s-a nascut la 4 octombrie 1934, in Bucuresti, si a fost actor, profesor universitar (doctor in Arte), publicist, poet, prozator si membru al Uniunii Scriitorilor, potrivit Wikipedia.

Mircea Albulescu a jucat in sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din Bucuresti, Teatrului de Comedie si Teatrului National din Bucuresti si
a avut peste 70 de roluri in film.

A interpretat roluri memorabile in teatrul radiofonic, pe care l-a considerat cea mai prodigioasa dintre activitatile sale artistice si care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Despre Teatrul National Radiofonic, in care a intruchipat peste 300 de personaje, actorul spunea ca “Daca 1000 de oameni asculta… fiecare <vede> alta piesa. Este receptorul cel mai creator.”

Mircea Albulescu a publicat volumele de versuri “Vizite”, “Pajura singuratati”, ” Fluture in lesa de aur”, “Clante”, “Ultimele noduri” si proza: “Bilete de favoare”, “Baraka” si “Bazar sentimental”.

loading...

Era membru al Uniunii Ziaristilor si doctor in Arte. In perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994 a fost secretar de stat in Ministerul Culturii. A fost decorat cu “Ordinul Meritul Cultural” si “Ordinul Serviciul Credincios” in grad de Comandor. In perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru si Film din Bucuresti, printre studentii sai numarandu-se Adrian Titieni, Irina Movila, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor si Dragos Bucur.

In anul 2012, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a decis ca Mircea Albulescu nu a colaborat cu fosta Securitate.

În cartea de identitate este Iorgu Albulescu – numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de naștere este Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu – numele ales de mama sa. Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski.

Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui. S-a căsătorit la vârsta de 22 ani și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Soția sa a decedat în anul 2007. Actorul are și un nepot, Vladimir.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.(sursa: Wikipedia) Sursă articol. Sursă foto.