I-a trimis fiului un mail, la 2 ani de la deces: “Bună fiule, îţi scriu din mormânt”

Viaţa ne oferă tuturor surprize din ce în ce mai ciudate. Tehnologia din zilele noastre permite tot mai multe metode prin care putem rămâne “în viaţă”, în mediul online, chiar dacă noi suntem de multă vreme plecaţi dintre cei vii. De curând, un tânăr a trăit şocul vieţii lui în momentul când a deschis e-mail-ul şi a găsit un mesaj de la tatăl lui care decedase în urmă cu 2 ani. Mesajul găsit l-a pus pe gânduri pe tânăr şi se poate spune că putea speria pe orice om care nu se teme de nimic: “Bună fiule, vorbesc cu tine din mormânt, wooooooo. Ţi-am spus mereu că mă întorc să te bântui”.

Apoi continuă:

“Serios acum, atunci când vei citi aceste rânduri, eu voi fi mort de mult. Sper ca până acum să îţi fi revenit suficient după pierderea mea şi fi reuşit să îţi ajuţi şi mama să meargă mai departe. Sunt sigur că vei avea grijă de ea la fel de bine cum am avut şi eu”.

Mesajul a continuat astfel: “Am câteva gânduri şi câteva rugăminţi pe care nu am mai paucat să ţi le transmit în ultimele luni de viaţă din cauza morfinei”.

mesaj

Continuarea mesajului nu a mai fost publicată de user pentru că “erau detalii private, considerate intime”. Misterul a fost uşor dezlegat, tatăl lui a folosit un site special, care permite să trimiţi mesaje în viitor, userilor pe care îi alegi atunci când îţi faci contul. Site-ul folosit se numeşte “FutureMe” şi permite utilizatorilor să programeze e-mailuri pentru ei înşişi, cât şi pentru ceilalţi pentru a fi trimise la un anumit moment în viitor. Oricât de şocantă a fost “surpriza”, tânărul s-a bucurat enorm că tatăl lui a folosit aceasta metodă inovatoare pentru a-i mai putea transmite un asemenea mesaj, fie el şi la 2 ani de la momentul fatidic al morţii. Sursă foto. Sursă articol.

loading...