ULTIMA ORĂ! Traian Băsescu va fi urmărit penal pentru SPĂLARE de BANI în Dosarul „Cășuneanu”

Conform ediţiei online a portalului de informaţii stiripesurse.ro, fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu este pus sub acuzare în Dosarul Căşuneanu. El va fi urmărit penal pentru spălare de bani, a decis Parchetul General, pe 13 aprilie 2016.

Este ştiut că Traian Băsescu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu au cumpărat în anul 2000, de la acelaşi proprietar, câte un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor. Traian Băsescu a plătit aproape 150.000 de lei. În aceeași zi, Costel Cășuneanu a plătit aceluiași proprietar o sumă de patru ori mai mare. Doi ani mai târziu, Traian Băsescu a vândut terenul contra sumei de 1,2 milioane de lei.

Cumpărătorul terenului era doamna Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Cășuneanu. Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut la acea dată, într-o declarație în fața camerelor de filmat, că adevăratul cumpărător a fost Costel Cășuneanu. Cu banii din tranzacție, Traian Băsescu a motivat cumpărarea vilei din Otopeni, pe care a donat-o fiicei sale, Ioana Băsescu.

Fostul preşedinte nu a fost citat deocamdată, dar urmează să fie chemat la Parchetul General pentru audieri. Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani în formă continuată. Până la urmă doar Justiţia va avea ultimul cuvânt de spus în acest dosar foarte controversat. Sursă foto. Sursă articol stiripesurse.ro şi infopuls.ro

loading...