Locuiți în mediul rural? Puteți primi 200 de euro

După ce am cunoscut în anii anteriori programe ca ”Prima casă” și ”Primul laptop”, am vorbit despre altele dedicate primei mașini sau primului job, deputata PSD de Cluj Aurelia Cristea ne propune astăzi, 21 aprilie, să facem și o ”primă baie”. O idee altfel foarte întemeiată, judecând după miresmele emanate de mijloacele de transport în comun în zilele toride. Ideea deputatei, concretizată într-o inițiativă legislativă, a fost făcută publică pe blogul personal al acesteia, precum și sub forma unei interpelări adresate premierului Dacian Cioloș, sub denumirea „De la lighean la cadă”.

Deputata susține că inițiativa provine din societatea civilă și se adresează unei nevoi reale. Obiectivul este dotarea minimală cu obiectele sanitare necesare a unui procent semnificativ din cele peste 3.4 milioane de gospodării care, conform ultimului recensământ, nu beneficiază de o baie funcțională. ”Aceste gospodării sunt situate în special în mediul rural și supuse unor riscuri uriașe de sănătate cauzate de lipsa unei băi funcționale în interiorul locuinței și implicit a igienei corespunzătoare”, susține Aurelia Cristea.

În opinia acesteia, noua inițiativă ar putea fi parte integrantă a strategiei pentru combaterea sărăciei lansate de premierul Cioloș, având ca rezultate creșterea nivelului de trai, gradului de sănătate și a igienei în mediul rural.
Inițiativa prevede acordarea unei subvenții de 200 de euro familiilor din mediul rural care nu au în prezent băi funcționale, dar au în schimb apă curentă, și ar acoperi echiparea cu obiecte sanitare și de igienă a unei încăperi preexistente.
Programul ar putea fi etapizat pentru o acoperire optimă, începând cu anul 2017.

Inițiativa deputatei se bucură deja de mare succes pe rețelele de socializare. Nu au întârziat însă nici cârcotașii ”de serviciu”. Un cetățean îi propune deputatei, de exemplu, ca înainte de ”prima baie”, ar trebui să se ocupe de prima canalizare. ”Nu ați vrea să implementați “prima picătură de apă la robinet” sau “prima groapă de rahat finanțată de stat”, nu de alta, dar în acele zone nu există apă curentă și canalizare. Nu vă supărați, cu tot respectul, dar dumneavoastră … chiar sunteți odihnită. Dacă nu aveți ocupație în timpul liber, apucați-vă de fumat”, îi atrage atenția unul dintre cetățeni.
Pentru cei care nu au aflat încă, Aurelia Cristea a fost inițiatoarea legii anti-fumat intrată în vigoare în a doua jumătate a lunii martie.

Sursa blogul deputatei Aurelia Cristea

loading...