Premierul CIOLOŞ a luat pe ianuarie un SALARIU de 158 milioane lei vechi

Premierul Dacian Cioloș a încasat în luna ianuarie a acestui an un salariu net de 15.825 de lei, potrivit unui document afișat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului și care face publice salariile nete ale angajaților Executivului în ianuarie 2016.

Secretarul general al Guvernului, Sorin Chelmu, și șeful Cancelariei premierului, Dragoș Tudorache, au primit în ianuarie același salariu, de 13.863 de lei.

Potrivit documentului, un secretar de stat în Executiv câștigă lunar 5.162 de lei, la fel ca și un consilier de stat, în vreme ce un subsecretar de stat are un salariu lunar de 4.357 de lei.

Salarii mai mari au funcționarii publici care ocupă funcții de conducere. Un director general încasează lunar 7.827 de lei, un director adjunct — 6.277 de lei iar un șef de birou — 5.734 de lei.

Cel mai mic salariu este al unui referent, acesta variind în funcție de gradul pe care îl are angajatul, între 1.630 și 1.942 de lei.

loading...

AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei) Sursa: agerpres.ro

Articol preluat INTEGRAL de pe portalul de informaţii us24.ro