Români din străinătate, ATENŢIE! ESCROCHERIE cu ajutorul „Votului prin Corespondență”

Nici bine nu au început românii din străinătate să se dumirească despre posibilitatea de a vota prin corespondență la alegerile generale, că au apărut escroci care se folosesc de noua prevedere legislativă pentru a înșela persoanele credule.

Astfel, potrivit ziarului Observator, din Constanța, o femeie a primit un telefon de al o persoană care s-a recomandat a fi „de la Poliție”. A întrebat-o cum o cheamă și când este născută și dacă are rude plecate din țară.

Când a auzit cuvântul Poliție, femeia s-a pierdut și, luată repede, i-a spus interlocutorului totul: cum o cheamă, faptul că are fetele plecate în străinătate. Auzind asta, individul i-a spus că are nevoie de datele fetelor, pentru VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ, iar femeia i le-a comunicat, scrie gazetaromaneasca.com.

Înarmat cu aceste date, omul a sunat-o pe una dintre fiice și i-a spus că mama sa a avut un groaznic accident de circulație în Constanța și că este în stare foarte gravă la Spitalul Municipal din Localitate, de unde urmează să fie transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Elias din București.

Pentru a-și întări spusele, acesta i l-a dat la telefon și pe „medicul” care se ocupă de mama sa.

loading...

„Medicul, Alexe Cristina, mă informează că e semi-conştientă şi prezintă trei fracturi la nivelul coloanei, fractură deschisă la nivelul bazinului şi că a pierdut destul sânge”, a spus tânăra, potrivit cotidianului constănțean.

„Problema e că asigurarea ei nu acoperă în totalitate costurile şi că vor mai trebui achitaţi aproximativ 2.000 de euro în conturile Ministerului Sănătăţii şi că inspectorul de mai devreme îmi va da toate detaliile tehnice”, a continuat femeia. Aceasta și-a dat seama, în cele din urmă, că ceva este putred la mijloc și și-a sunat mama, care nu pățise absolut nimic, scrie gazetaromaneasca.com

Mama i-a spus apoi cum au obținut escrocii datele ei, cu ajutorul „votului prin corespondență”. Așadar, nu dați datele voastre prin telefon nimănui, indiferent de motivul pe care îl invocă. Iar în cazul în care sunteți înștiințați de vreun accident al unei rude apropiate, încercați să o contactați mai înainte de a transfera mii de euro sau lire sterline în conturi necunoscute. Sursă foto.

Articol preluat INTEGRAL de pe portalul de informaţii specialarad.ro