Citeşte povestea impresionant de dureroasă a unei BADANTE din România

O româncă de 46 de ani, plecată din România de mai bine de 6 ani şi stabilită la Napoli ne-a contactat pentru a ne povesti despre suferinţele sale de când a părăsit ţara. Nu are cont pe Facebook, nu urmăreşte comunităţi virtuale de pe internet, în schimb citeşte ziarele. E foarte dezamăgită de slaba comunicare pe care o au politicienii români cu conaţionalii lor din străinătate şi ne-a declarat că şi-a pierdut speranţa că cineva îi mai poate ajuta pe românii din afara ţării. „Oricine s-a perindat la conducerea ţării, a evitat să treacă la priorităţi problemele noastre, ale celor obligaţi tot de ei, să plece pe meleaguri străine.” ne-a spus ea la telefon.

„Îmi vărs năduful”

Dumitru Mariana are 46 de ani, este originară din Galaţi şi a plecat din ţară în anul 2008. În prezent lucrează ca „badante” la Napoli. „Dar nu e nimic sigur, ţin locul unei alte românce care a plecat în ţară pentru o perioadă”, explică ea. Ne-a căutat după ce a citit despre campania electorală dinaintea alegerilor prezidenţiale, în care nimeni nu venea cu soluţii concrete pentru românii plecaţi la muncă în străinătate. „… şi să-mi vărs năduful, să stau de vorbă cu cineva despre chinurile prin care trecem noi, românii, aici la Napoli.” a adăugat ea. Am întrebat-o dacă are un cont de Facebook, dacă ţine legătura prin internet cu familia sau prietenii şi mi-a răspuns că nu are posibilitate să acceseze internetul. „Am lucrat la diferite famili, ca badanta, am nimerit mereu locuri de muncă în care abia dacă dormeam 5 ore pe zi. În rest, ştiţi cum este: trebuie să îngrijeşti bătrânul, bolnav iar când doarme să faci curăţenie, să speli, să calci… să fii un sclav modern pentru 500 de euro pe lună. Când să mai am timp şi posibilitate pentru internet?” mi-a răspuns ea.

Datorii în ţară

Am rugat-o să îmi povestească cum a ajuns în Italia, apoi despre locurile de muncă pe care le-a avut şi cu ce probleme s-a confruntat. „Am lucrat în România, la Galaţi, în primărie. Apoi, locurile s-au restructurat şi am rămas şomeră. Aveam datorii la bancă, de fapt încă le am. A rămas săraca mama mea să răspundă la telefoanele băncilor, că eu am rămas în urmă cu mult… Încerc să le plătesc cum pot, dar presiunea şi stressul cad pe capul mamei, care e bătrână şi se sperie mereu de ei. Ea le spune că nu are nicio rsponsabilitate, dar cei de la societăţile de recuperare n-au inimă. Nu-i interesează. Ei vor bani…”, ne-a povestit Mariana, plângând. „Trimit banii pentru datorie, mai adaug şi ceva pentru mama, că săraca are o pensie foarte mică şi de multe ori nu mai rămân cu nimic. Mănânc ce mi se dă, dorm unde ajung să muncesc şi uite-aşa trece viaţa în chin şi suferinţă. Sunt tânără încă, dar am devenit o sclavă, singură şi fără nicio bucurie.” a completat ea. Mariana mi-a povestit despre cum a venit în Italia şi care au fost primele experienţe negative. Plasată la un loc de muncă provizoriu, fără să vadă vreun ban, timp de 4 luni. „Am plecat din România cu o firmă din Braşov. Bucuroasă că nu trebuie să plătesc nimic şi că mi se găseşte şi ceva de muncă. Ar fi fost prea frumos să fie totul în regulă. Am păţit-o ca mii de alte românce despre care am citit sau cu care am vorbit. Am ajuns la Napoli, am fost dusă la o bătrână bolnavă, greu de îngrijit şi am muncit vreo 4 luni fără să văd un ban. Că trebuia să plătesc transportul, comisioane şi tot felul de intermediari. Evident că după aia m fost anunţată că nu mai pot rămâne acolo pentru că nu ştiu cu ce nu corespundeam. Bineînţeles că după mine a venit o altă fată din România, care a păţit la fel şi tot aşa.”

loading...

Fără contract

Şi-a căutat de muncă, la negru, dar a căzut din lac în puţ. „Am găsit apoi la o casă de bătrâni, dar fără contract, şi plătită doar cu 600 de euro. Bătrâni greu de îngrijit, acolo devii mai nebun ca ei, mai bolnav. O atmosferă de nedescris, în care asistentele italiene tratează bătrânii cu violenţă. Dar cât am stat acolo, aproape 6 luni, n-am văzut vreun control sau să vină cineva să vadă cum sunt îngrijiţi bătrânii. Noi, cele câteva persoane angajate la negru, făceam muncile cele mai grele, la spălat pacienţii, la curăţenie, la cărat gunoaie.

Mâncare era foarte proastă, mai mult paste simple cu mai nimic. Ce să mai zic, doar un disperat poate să reziste acolo, iar noi cele câteva femei de acolo eram toate disperate, cu datorii, cu familii lăsate în ţară sau aruncate de viaţă.” „Am lucrat aproape 3 ani la o singură familie. Îmi dădeau doar 500 de euro, dar mă tratau bine, aveam camera mea, bătrânul era autosuficient, aveam de mâncare. Munceam în schimb foarte mult. Când bătrânul dormea eu începeam să spăl, să calc, să fac curăţenie. Am tăcut din gură, că puteam să trimit bani acasă.” a povestit Mariana.

O nouă Revoluţie

Au urmat alte locuri de muncă, aceleaşi probleme. „S-au mutat de la Napoli în nord, n-am înţeles exact unde şi mi-au spus că aveau acolo altă femeie, deja angajată. Am rămas pe drumuri, chiar dacă mi-au dat 1000 de euro, un fel de lichidare. De atunci am muncit pe unde am apucat. Chinuită… mă mir şi eu cât mai rezist. Mă duc în schimb duminica şi mă întâlnesc cu alte femei românce. După ce le ascult pe ele îmi trece totul. Sunt unele chiar în pragul sinuciderii. Altele s-au dat pe calea prostituţiei. Şi majoritatea au copii în România, au familii….” Am întrebat-o unde locuieşte în prezent. „La o fată, plătesc 200 de euro un pat, dar trebuie să ies din casă dimineaţă că ea e „la un fix” şi nu pot să stau în timpul zilei, deşi patronii ei ştiu că dorm acolo. Lucrez la ore, pe unde găsesc câte ceva…supravieţuiesc.” mi-a răspuns ea. La finalul convorbirii m-a rugat dacă poate să mai dea un telefon, câteodată, „să îşi mai verse năduful”. Mi-a spus că nu îi pasă dacă apare în ziar şi unii poate o vor recunoaşte. „E viaţa mea, cui îi place, bine, cui nu, să nu mă caute… oricum, nu prea mai am pe nimeni” mi-a mai spus Mariana. „Despre politicienii români?”, am întrebat-o eu. „Oricine s-a perindat la conducerea ţării, a evitat să treacă la priorităţi problemele noastre, ale celor obligaţi tot de ei, să plece pe meleaguri străine. Eu aş face din nou o revoluţie în ţară şi i-aş împuşca pe toţi politicienii, că şi-au bătut joc de milioane de români”, mi-a răspuns ea cu năduf. Sursă foto.

Citeşte mai multe pe portalul de informaţii simpaticul.eu