În Sighișoara există dovada clară că România a fost vizitată de un OZN.

Cel mai vechi monument din Cetatea Medievală a Sighișoarei, Biserica Mănăstirii, datând din secolul a XIII-lea, adăpostește un triptic, iar pe unul dintre cele trei panouri pictate cu scene religioase, realizate în secolul a XVIII-lea, există reprezentarea a ceea ce astăzi se numește Obiect Zburător Neidentificat (OZN).

 ”Biserica Mănăstirii este cel mai vechi monument din Sighișoara, datează din secolul XIII. În secolul al XVII-lea suferă de pe urma unui puternic incendiu, toată biserica arde, este refăcută și atunci sunt adăugate o serie de picturi cum ar fi altarul, iar breslele își vor pune, la rândul lor, însemnele în locurile în care aveau băncile. Cu această ocazie apar și o serie de reprezentări mai mult stilizate. Biserica este una evanghelică și rolul imaginii este unul secundar sau puțin reprezentativ. Într-adevăr, în sacristia bisericii există o pictură cu o scenă religioasă, care reprezintă un nor — probabil că este vorba de ridicarea lui Ilie către cer — care seamănă cu o calotă și poate duce la o reprezentare mult mai modernă, care să ne ducă cu gândul la un OZN. Dar este vorba despre viziunea artistului de la acea vreme care a făcut acest triptic. Posibil să fi fost un artist sighișorean, deoarece Sighișoara a avut în secolul al XVIII-lea câteva ateliere de tâmplărie de artă, oameni care făceau atât altare pentru bisericile protestante, cât și mobilier orășenesc pictat”, a declarat Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara.

El a spus că viziunea pare îndrăzneață și ține probabil de conceptul baroc, fiind vorba despre o pictură apărută în secolul XVIII, fiind considerată ”o idee interesantă”.

”Sincer, eu am văzut demult tripticul, nu prea i-am dat importanță, dar cu ocazia vernisajului unei expoziții cineva de la Biserica Mănăstirii mi-a spus că acesta parcă e un OZN. Mulți spun că e un OZN, seamănă, e o viziune a unui artist. Sunt ca desenele lui Leonardo da Vinci, poți să le interpretez”, a arătat Teșculă.
Biserica Mănăstirii este situată în mijlocul Cetății Medievale, este o biserică parohială transformată după ce a ars de două ori, iar din acest motiv interiorul acesteia cuprinde un amalgam de stiluri: biserica este construită în stil gotic, în aceasta se mai păstrează un vechi ancadrament din perioada Renașterii la una dintre uși, iar în urma ultimei remodelări, în secolul al XVII-lea, după incendii, altarul și orga au fost construite în stil baroc.  Sursa știre Sursa foto