Hoție la drumul mare! Un bărbat s-a dat drept medic și cerut a bani de la bolnavi

Profitând de disperarea unor rude, un bărbat se dădea drept medic și lua de la aparținătorii bolnavilor bani în numele altor doctori.

Totul s-a întâmplat în Spitalul Județean Timișoara, unde un bărbat a reușit să încaseze o mulțime de bani prin această escrocherie. Acesta lucra ca brancardier la Casa Austria. Așa a cunoscut-o pe sora unui pacient aflat în stare gravă după un accident de muncă. S-a dat drept medic și i-a spus femeii că i-ar putea determina pe “colegii” săi care se ocupau de rănit să îi acorde tratament medical preferențial dacă va cotiza. I-a mai spus chiar că altfel bolnavul ar putea să moară, însă “intervenția” sa va fi una salvatoare, scrie opiniatimisoarei.ro.

Astfel, “medicul”  a încasat în prima fază suma de 2000 de lei și 650 de euro, despre care spunea că trebuie să-i dea mai departe doctorilor. Mai apoi, a mai luat de la aparținător alți 15.000 de lei spunându-i că banii sunt necesari pentru cumpărarea de medicamente și materiale sanitare pentru bolnav.

Femeia și-a dat seama în cele din urmă că este trasă pe sfoară și a anunțat Poliția. Procurorii au decis să îl rețină pe escroc și îl cercetează pentru trafic de influența și înșelăciune. Sursă știre

loading...