Iată unde se găseşte singurul deşert din România.

Țara noastră este printre puţinele ţări europene care deţin aproape toate tipurile de ecosistem din Europa. Chiar dacă e greu de crezut, România are şi un deşert de mici dimensiuni.

Este vorba de dunele de nisip care înconjoară localitatea Dăbuleni din sudul Judeţului Dolj, dune care alcătuiesc o suprafaţă totală de circa 80.000 de hectare. Tot în localitatea Dăbuleni se găseşte singurul Muzeu al Deşertului din ţara noastră.

La ora actuală, în România există aproximativ 220.000 de hectare acoperite cu dune de nisip, însă doar 80.000 de hectare sunt situate compact în jurul localităţii Dăbuleni, sub forma unei întinderi continue de teren acoperite de nisip care îi dă aspectul de deşert.

La începutul anilor 1970, autorităţile din acea vreme au defrişat pădurile şi au irigat zona cu apă din Dunăre pentru a alimenta un institut local de cercetări agricole experimentale.

După anul 1990, oamenii au realizat că tăierea completă a pădurilor a dus la aridizarea accelerată a climei zonei, fapt care face ca singurele culturi agricole care să dea randament la Dăbuleni, sunt cele de pepeni. Autorităţile locale au pornit recent un program de reîmpădurire pentru a permite din nou cultivarea de piersici, viţă de vie, lucernă şi cartofi.

loading...

Fermierii s-au hotărât să exploateze mai bine terenul arid care, în ultimii ani, în lipsa irigaţiilor, se transformă în deşert. Ei s-au lăsat convinşi şi au început să cultive fasolița africană. Pe lângă fasolea venită din Africa, fermierii au mai cultivat, în ultima vreme, şi cartofii dulci, veniţi din Brazilia, Coreea sau sudul Chinei. Primele seminţe au fost aduse anul trecut de nişte oameni de afaceri coreeni. Planta  care este înrudită cu bananele a prins foarte repede pe solul de la Dăbuleni. Are un indice glicemic scăzut şi este recomandată în dietele cu puţine calorii.

În această zonă se cultivau roşii, castraveţi şi ardei, dar lipsa apei a i-a făcut pe fermieri să renunţe. Sursă ştire