SRI face dezvăluiri bombă. Teroriștii au pus România pe lista neagră!

SRI sunt mai vigilente ca oricând de posibilele atacuri teroriste, chiar dacă nivelul de alertă se păstrează albastru precaut. Aparent, românii sunt liniștiți de autorități în legatură cu un posibil atentat în țara noastră.

Potrivit Libertatea.ro, SRI a făcut public că România a devenit o țintă legitimă și un teritoriu ce trebuie recucerit și inclus în ”califat”  Datorită acestui fapt au fost întărite măsurile de siguranță la nivel național.

„SRI a consolidat şi îşi adaptează permanent măsurile de protecţie antiteroristă la obiectivele din responsabilitatea sa. La nivel naţional, Serviciul s-a concentrat pe furnizarea de expertiză şi pe capacitarea principalelor instituţii din Sistemul Național de Protecție și Combatere a Terorismului (Serviciul de Informații Externe, dar mai ales structurile Ministerului de Interne – de frontieră şi poliţie) cu care cooperează intens în problematica persoanelor care se deplasează în străinătate în scop terorist, respectiv a celor care revin din spaţii în care au loc confruntări şi acţiuni teroriste. Pregătirea efectivelor de luptători ale Brigăzii Antiteroriste a fost actualizată prin implementarea şi operaţionalizarea unor module specifice”, a transmis SRI.

În 2014, țara noastră a mai făcut un pas imprtant care a trimis România în vizorul teroriștilor. Un dintre motivele principale este aderarea la o coaliție din care fac parte 40 de țări care luptă împotriva autointitulatului ”Stat Islamic”, specialiștii au anunțat că riscăm să devenim o țintă.

SRI a mai spus că anul trecut au fost declarate ca persoane indezirabile pentru România 10 cetăţeni străini, implicaţi în activităţi care au legatură cu terorismul

De asemenea, monitorizează cartelele prepay pentru a pre-întâmpina un posibil atac terorist, vor monitoriza aceste mijloace, deși în România nu există o lege care să prevadă prezentarea unui act de identitate în momentul cumpărării cartelelor. Chiar premierul Dacian Ciolos a precizat faptul că deține informații cum că teroriștii folosesc cartele prepay din România pentru organizarea unor posibile atentate.

loading...

Mai multe detalii găsiți pe portalul de știri Libertatea.ro.