MAE ANUNŢĂ: În urma cutremurului din Italia s-a confirmat decesul celui de-al şaselea român

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că a fost confirmat decesul celui de-al şaselea român în urma cutremurului din Italia. Alţi cinci cetăţeni români sunt răniţi, iar 17 sunt în continuare daţi dispăruţi, transmite Mediafax.

MAE precizează că medicii curanţi au comunicat Ambasadei României la Roma că starea celor 5 răniţi este momentan stabilă, viaţa nefiindu-le pusă în pericol, scriu cei de la portalul de informaţii jurnalulromanesc.at

“Referitor la cei 5 cetăţeni români răniţi şi internaţi în spitale din proximitate, medicii curanţi au comunicat Ambasadei României la Roma că starea acestora este momentan stabilă, viaţa nefiindu-le pusă în pericol”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, se continuă demersurile pentru identificarea altor 17 cetăţeni români daţi dispăruţi. Verificările în acest sens se efectuează în permanentă coordonare cu autorităţile italiene competente.
Italia a declarat stare de urgenţă în regiunile cele mai afectate de cutremurul de miercuri, iar speranţa de a găsi supravieţuitori este din ce în ce mai mică, pe măsură ce trece timpul.

Oraşele cel mai grav afectate de seisme sunt: Amatrice, Arquata, Accumoli şi Pescara del Tronto. Acestea sunt de obicei slab populate, dar în sezonul estival sunt pline de turişti, de aceea numărul persoanelor dispărute este greu de prognozat.

loading...

Sursă foto. Articolul este preluat INTEGRAL de pe portalul de informaţii jurnalulromanesc.at