VESTE BUNĂ! Statul italian vrea să dea BONUS 1.500 euro pentru BADANTELE ale căror familii au probleme financiare

Programul “bonus de badantă” este unul de pionierat în Italia şi în acest moment este introdus spre dezbatere publică. Dacă totul va fi bine şi politicienii vor fi de acord, programul va fi implementat în perioada imediat următoare pe tot teritoriul Italiei.

Proiectul “Bonus de Badantă” va fi destinat tuturor familiilor care au în îngrijire bătrâni de peste 70 de ani şi copii foarte mici ce au nevoie stringentă de o îngrijitoare calificată în desfăşurarea acestei meserii, scriu cei de la ro.blastingnews.com

Consiliul Local va prezenta proiectul luna viitoare. Acesta prevede un ajutor de 1.500 de euro pentru familiile ce se confruntă cu probleme financiare dar doresc să angajeze o badantă pentru îngrijirea bătrânilor. Este luat în calcul şi faptul că odat»a ce va fi inrodus acest proiect legislativ, se va observa o creştere a cererii pentru îngrijitoare pe piaţa forţei de muncă din Italia, pentru că vor exista mai multe familii care îşi vor putea permite să angajeze pe cineva care să aibă grijă de cei în vârstă.

“Noi studiem o inovaţie absolută în domeniul îngrijirii bătrânilor la domiciliu. Pentru implementarea măsurii oraşul va avea nevoie de aproximativ 19 milioane de euro. În septembrie vom prezenta proiectul nostru şi dacă va fi aprobat măsura va intra imediat în vigoare. Acesta implică o contribuţie de până la 1.500 de euro pentru familiile care au probleme financiare, dar vor să angajeze un îngrijitor profesionist şi calificat”, spune consilierul pentru Servicii Sociale, Pierfrancesco Majorino.

Bonusul pentru îngrijitor reprezintă o contribuție anuală, care poate fi utilizat de către familiile care au nevoie de un însotitor pentru un pacient vârstnic de peste 70 și va fi în jurul valorii de 1.500 de euro. Aceşti bani vor putea fi folosiţi pentru a plăti salariul unui îngrijitor sau a unei bone pentru copii. Primarul, Giuseppe Sala, a anunțat că această măsură se adresează familiilor ale căror venituri nu depăşesc 20.000 de euro anual.

Pentru cei care au venituri foarte mici, suma va fi acordată integral, urmând ca în cazul celor ale căror venituri se apropie de 20.000 de euro, suma să fie acordată gradual în funcţie de venitul pe care îl au solicitanţii.

În ultimii ani, municipalitatea, pentru a face faţă tuturor solicitărilor a instituit aşa numita funcţie de “badantă de condominiu”, unde o singură îngrijitoare avea în sarcina sa mai multe persoane care aveau nevoie de ajutor specializat şi asta pentru că sunt numeroase cereri venite de la familii cu posibilităţi materiale scăzute care nu-şi pot angaja o îngrijitoare.

Sursă foto. Citiţi continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul de ştiri ro.blastingnews.com