IOHANNIS a APROBAT noile AJUTOARE SOCIALE pentru cei cu VENITURI sub NIVELUL de TRAI

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul român Dacian Cioloş, au promis o reformă bugetară şi o alta abordare a ajutoarelor primite de familiile care trăiesc cu un venit sub pragul sărăciei. Astfel, potrivit legii venitului minim de incluziune, iniţiată de Guvern şi promulgată de preşedinte, familiile şi persoanele singure care şi-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială vor beneficia de venitul minim de incluziune, format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii şi suplimentul pentru locuire, însă, în funcţie de nevoile persoanelor vizate, acest venit poate fi însoţit de măsuri de asistenţă socială complementare – stimulente, facilităţi contributive sau ajutoare individuale de urgenţă, scriu cei de la info3d.ro citând sursa realitatea.net

Ajutorul de incluziune se acordă persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puţin 60 de ani, limita este de 300 de lei. În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună.

În cazul familiei biparentale cu copii se acordă pentru fiecare copil câte 107 de lei şi maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii, scrie MEDIAFAX.

Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), iar în cazul familiilor biparentale, şi câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale.

Suplimentul pentru locuire se acordă diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilitzat, şi vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună.

„Stimularea ocupării pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare se face prin scutirea de la calculul privind stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei, a unui procent de 50% din total veniturilor realizate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau alte forme legale de angajare, da nu mai mult de 400 lei/familie”, se precizează în forma adoptată de Parlament.

De asemenea, persoanele fără adăpost beneficiază de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care trăiesc.

Sursă foto. Articol preluat INTEGRAL de pe portalul de informaţii info3d.ro