TOT RESPECTUL pentru ea. O româncă a fost aleasă viceprimar al Berlinului

Imediat după Revoluţia din 1989, mii de familii din România au ales să plece în Germania pentru o viaţă mai bună si pentru a-si realiza multe dorinţe ce nu puteau fi îndeplinite în ţara noastra. Astfel s-a întâmplat si cu familia Ramonei Pop, numai că ei au ajuns în Germania în anul 1988, cu un an înaintea evenimentelor din 1989.

Românca Ramona Pop, reprezentanta Partidului Verde din Berlin, a fost aleasă în 8 decembrie 2016 unul dintre cei doi viceprimari ai capitalei Germaniei. De fapt numele rolului este de primar, adică Bürgermeister, însă este echivalentul vice-primarului; primarul este Regierender Bürgermeister, adică primar guvernator, scriu cei de la observator.news citând activenews.ro

Ramona Popa militat în campania electorală pentru modernizarea grădinițelor și școlilor, care trebuie restaurate, și pe care vrea să le aducă într-un stadiu adecvat de funcționare. De asemenea, Pop a spus că mai dorește să introducă mai multe trenuri S-Bahn în rețeaua de transport în comun.

Ramona Popa a intrat în Parlament la 24 de ani, fiind cea mai tânără membră de atunci.

Ramona Pop s-a născut la Timișoara în anul 1977 și a emigrat în Germania, împreună cu familia ei, în 1988. A absolvit liceul la Munster și s-a specializat în studii politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Universității FU Berlin.

În 1997 s-a înscris în partidul Die Grunen, iar din 2006 a ajuns membru în Parlamentul regional din Berlin. Din 2012 este copreședinte al fracțiunii din Camera Deputaților.

Sursa: activenews.ro, foto Foto: BLZ/Markus Wächter, WikiPedia