Klaus Iohannis anunță referendum pentru grațiere și Codul Penal

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, la Palatul Cotroceni, că va iniția un referendum pentru grațiere și modificările la Codul Penal, în urma protestelor de duminică, legate de cele două Ordonanțe ale Ministerului Justiției.

„S-a vorbit despre proteste ca despre un început de lovitură de stat. Politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitură de stat, ci lovitura de grație a economiei din România. PSD și satelitul lui, ALDE, au promis românilor bunăstare, dezvoltare economică, salarii mai mari, și oamenii de bună credință i-au votat.

Și când au ajuns efectiv la guvernare, s-au apucat să umble la legislația penală pentru a-și curăța dosarele lor, ale colegilor de partid și a celor care i-au susținut probabil în campanie. Asta i-a adus pe oameni în stradă. De aici indignarea românilor. Nu vrea nimeni lovitură de stat, nici nu vrea să schimbe regimul. Doar nu-și imaginează cineva că au ieșit oamenii în stradă pentru acest guvern. Oamenii au ieșit să își spună indignarea. Iar guvernanții ar trebui să țină seama.

Voi supune această temă votului popular, printr-un referendum. Dacă guvernanţii au vrut să facă din asta o temă importantă, atunci să se supună votului popular”, a declarat Klaus Iohannis.

Referendumul poate fi valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Sursă articol: Portalul de știri GAZETA DE BISTRIȚA

loading...