MIRACOL! O tânără şi-a REVENIT la VIAŢĂ după ce a ÎNGHEŢAT la -22 de grade. “Era ca o bucată de carne scoasă din congelator”

Drama tinerei de 19 ani din Lengby, Minnesonta, s-a petrecut într-o seară foarte geroasă. A dorit cu ardoare să ajungă la o prietenă bună care locuia undeva pe un drum izolat şi împrejmuit de păduri seculare. Bazându-se pe maşină, a plecat de acasă făra să-şi imagineze ce avea să se întâmple, scriu cei de la ziarulonline.com

Din cauza condiţiilor foarte grele, maşina pe care o conducea a derapat şi a intrat într-un şanţ.

Era un drum izolat, însă ştia pe cineva care locuia în apropiere, aşa că a plecat pe jos. Se temea că dacă va rămâne în maşină va îngheţa. Acea casă s-a dovedit a fi mai departe decât a crezut Jean şi tot ce putea face era să continue să meargă.

Picioarele îi îngheţaseră şi, pentru că mergea contra vântului, se simţea din ce în ce mai obosită. Ultimul lucru pe care şi-l aminteşte este că făcea eforturi disperate să meargă pentru a ajunge la casa prietenei sale. Jean s-a târât, efectiv, două mile prin zăpadă. Era ora 1 dimineaţa când a ajuns la şoseaua principală, dar nu a mai rezistat şi s-a prăbuşit.

Timp de 6 ore, Jean Hilliard a zăcut în zăpadă, inconştientă. Cum temperatura era de minus 22 de grade, corpul ei s-a transformat, încet, într-un sloi de gheaţă.

La ora 7 dimineaţa, corpul ei a fost găsit de Wally Nelson. „Am crezut că e moartă”, a spus el. „Faţa ei arăta ca a unei stafii”.

Wally a urcat corpul îngheţat, care nu prezenta niciun semn vital, în camioneta sa, şi l-a dus la spital. Era deja ora 8 când a ajuns la Spitalul Municipal Fosston, iar medicii de acolo erau sceptici în privinţa şanselor de supravieţuire ale tinerei.

„Nu i-am putut lua temperatura deoarece nu exista niciun loc unde să-i putem pune termometrul”, a declarat dr. George Sather. „Nu i-am putut deschide gura, nu i-am putut mişca braţele. Era absolut îngheţată, ţeapănă ca un buştean acoperit cu gheaţă”.

„Pleoapele erau bocnă, iar ochii nu reacţionau la lumină. Pielea era prea tare pentru a putea face o injecţie, iar mai târziu, când am simţit pulsul, acesta era de numai 8 bătăi pe minut”, a mai spus doctorul. „Era ţeapănă ca o bucată de carne scoasă din congelator”. Cei care au văzut-o, au ştiut că numai un miracol o putea salva.

Dr. Sather a cerut să fie puse pături calde umede în jurul corpului.

„Am ţinut-o de mână şi am strigat-o încontinuu, rugându-ne să răspundă”, a spus mama tinerei.

„Pe la ora 1 după-amiază, a început să scoată sunete. A cerut apă şi, în acel moment, am ştiut că miracolul se înfăptuise”, a mai spus mama. Târziu, în acea noapte, a început să-şi mişte mâinile, iar a treia zi a putut să-şi mişte şi picioarele.

„Am mai avut pacienţi oameni îngheţaţi, dar întotdeauna a fost nevoie să amputăm membrele. Aşa am crezut că se va întâmpla şi cu Jane, ba chiar le-am spus ei şi părinţilor săi că s-ar putea să-şi piardă ambele picioare”, a declarat dr. Sather.

Jean a stat şase zile la terapie intensivă, apoi a fost mutată într-un salon. După 49 de zile, Jean Hilliard a plecat din spital pe propriile picioare.

Sursa articol: portalul de informaţii ziarulonline.com