
🕒 Timp de citire: 8 min
O femeie de afaceri din Constanţa, “Dora Minodora”, aşa cum a dorit să se semneze, a scris un text în care descrie o imagine a turismului românesc. Proprietară inclusiv a unor apartamente de închiriat în Mamaia, pe care decide să le îngrijească personal, femeia povesteşte cu umor ce amintiri lasă turiştii după ce îşi încheie vacanţa, scriu cei de la portalul ziarulonline.com
Potrivit profit.ro, Dora Minodora, este menajeră în Mamaia, acesta fiind jobul ei după ora 18, iar până în ora 17 munceşte în alt domeniu, este directorul unei firme foarte serioase.
,Bună ziua!
Conduc o maşină pe care nu şi-o permit 95% din cei după care curăţ eu. E a mea, nu e a firmei de leasing. La mine acasă nu fac curat, am angajat o femeie de care îmi pasă, face ea, câştigă şi ea ceva. În plus, eu am un copil minunat şi hobby-uri, prefer să mă ocup cu aşa ceva în timpul în care nu muncesc. Eu nu-mi fac concediile în România, doar in Europa la minimum 4 stele, dacă nu găsesc de 5. Aşa cum găsesc curat acolo, aşa fac şi eu în apartamentul pe care îl inchiriez, nu există picătură pe chivuete, duşuri, nu există fire de păr, totul arată ca şi cum nu a mai stat nimeni acolo înainte, pentru că aşa trebuie să arate un loc de cazare civilizat. Păi haideţi să vă spun cum am ajuns aici şi vă explic şi de ce simt că ar trebui să ştiţi cine sunt oamenii care vă închiriază vara apartamente la mare.
M-am măritat în urmă cu 18 ani cu omul pe care îl iubeam. Eram studenţi amândoi, copii săraci amândoi, veniţi dintr-un oraş sărac la facultate în Constanţa. Ai noştri nu prea aveau de unde, ne trimiteau şi ei nişte cornuleţe, o oală de sarmale pe lună, bani de buzunar cât să putem merge joia la seara studenţească şi să ne permitem câte un suc. Eu învăţam pentru bani.
Acum, doar ce-am terminat de frecat o cabină de duş. În timp ce ştergeam nişte pete dubioase, mi-a venit ideea să scriu. Oare turiştii care lasă aşa urme penibile s-ar jena dacă ar şti că eu fac curat în urma lor? Unii vorbesc cu mine la telefon, alţii mă şi văd când sosesc. Sunt frumoasă (da, sunt), ştiu să mă comport civilizat, sunt îmbrăcată cu haine bune, le zâmbesc cu sinceritate pentru că mie îmi plac oamenii. Oare s-ar jena? Pe mine m-ar putea întâlni în alt context. Aş putea fi cea care le dă un job mâine, ar veni în biroul meu să mă roage să-i angajez, şi-ar calcula fiecare vorbă şi gest pentru a-mi face o impresie bună şi pentru a le da pâinea. Aş angaja un om care-şi şterge pantofii cu prosopul alb de baie? Crema de ghete nu iese. Nu l-aş angaja daca aş şti asta despre el. Aş angaja un om care lasă sub pat prezervative pline, pamperşi murdari? Aş angaja unul care nu e în stare să îşi facă o cafea în ibric, ci doar în fierbătorul de apă? Care toacă legume pe blatul lucios de bucătărie, deşi tocătorul e în sertar? Adică, atât îl duce mintea?! Aş avea încredere într-un astfel de om?
Oamenii care vin şi se cazează undeva nu realizează că şi ceea ce lasă în urmă spune multe despre ei. Aşa cunoşti omul cel mai bine, în intimitatea lui îi pică masca socială. De fapt, sub cămaşa călcată şi sub mirosul de parfum, poate fi un om foarte jegos şi care gândeşte extrem de puţin. De-asta am vrut să mă ocup eu de curăţenia acelui apartament. Aşa am ieşit din mediul meu şi am văzut mai de aproape cum sunt oamenii, iar mie îmi foloseşte asta pentru că eu mai şi scriu despre oameni. V-am povestit întâi cine sunt eu şi cum am ajuns aici ca să nu vă pripiţi şi să spuneţi: pune mâna şi curăţă, dragă, că de-aia primeşti bani, nu prea ţi-a plăcut cartea. Vrei să îţi meargă turiştii pe vârfuri? Nu. Evident că îmi doresc să folosească prosoapele, lenjeriile. Dacă nu le-ar folosi, m-aş simţi prost, e ca şi cum mi-ar spune că nu sunt de calitate sau că sunt murdare. Totul e de calitate acolo, iar prosoapele şi lenjeriile sunt spălate la 95 de grade timp de vreo 3 ore. Apoi sunt şi călcate şi asta o fac nu numai pentru aspect, ci şi pentru igienă. Tocmai pentru că ne respectăm clienţii. Cum să ştergi pantofii cu prosopul de baie?! Înţeleg că se poate sparge vreun pahar, că a scăpat copilul îngheţata pe canapea, dar nu pot să înţeleg că iei cuţitul şi tai legumele direct pe blatul bucătăriei.
Poate unii veţi spune: lasă, cucoană, că faci o grămadă de bani pe spinarea noastră! Cazarea în Mamaia e prea scumpă. Serios? Raportat la ce e scumpă? Mâncarea, combustibilul sunt şi ele scumpe în România. Raportezi la ce? La Republica Dominicană? Păi ce salarii sunt acolo, cât costă mâncarea, cât costă casele, cât costă combustibilul? Haideţi să facem un calcul altfel: un apartament în Mamaia costă în jur de 115 euro/noapte. Apartament de 2 camere cu bucătărie, unde poţi să iţi pui singur carnea la cuptor, poţi să faci şi-o ciorba dacă stai mai mult pe acolo, că de-asta îţi iei apartament, nu? Altfel, ce rost are? Ia o camera de hotel şi gata. Mbon, din 115 EUR, proprietarul plăteşte 15% pentru reclamă, adică la booking, acolo unde faci tu rezervarea. Apoi plăteşte 16% impozite, cass 5.5%, taxa de staţiune, curăţenie, apă, curent etc. Apoi, turistul găseşte între 4-6 beri Peronni în frigider, 2 ape plate la 2L, 2 ape minerale la 0.5L, un coş cu fructe (vreo 2-3 kg) şi un coş cu dulciuri (milka, ciocolată cu mentă, dulciuri de clasă medie, nu ieftineli de la Aro), un pachet de cafea Jacobs de 500 gr, zahăr, ulei, sare, condimente, lapte pentru cafea, detergent de rufe. Acestea sunt incluse în ăia 115 EUR. Bottom line, din 115 EUR, el rămâne în mână cam cu jumătate şi nici atât.
Apoi, voi ţipaţi că e scump tare, dar în weekend-uri sunaţi ca disperaţii să căutaţi cazare. Pentru cine e scump până la urmă? Că pentru voi nu cred că este. Avem nişte prieteni care au vândut casa în care stăteau şi şi-au luat 2 apartamente în Mamaia. În unul dintre ele stau ei şi pe celălalt îl închiriază. Nefericiţii stau la parter. Să vă spun câţi le intră pur şi simplu în casă, dau buzna şi fără să bată la uşă ca să întrebe de cazare? Stă omul liniştit la masă cu nevasta şi copiii şi zbang! uşa de perete, turistul cu ochii scoşi după cazare. Poate acelaşi turist care ţipă în online că sunt preţuri nesimţite în Mamaia. Poate acelaşi turist care seara sparge într-un club mai mult decât a plătit pentru cazare în ziua respectivă. Noroc că are pantofii sterşi cu prosopul. Observaţi că am rămas şocată, fac ce fac, şi tot la asta ajung.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
M-am întins la vorbă, dar, dacă aţi avut răbdare să citiţi, sper că am reuşit să vă ofer şi o altă perspectivă asupra statutului de turist la mare. Vreţi respect? Ca în orice alt aspect al vieţii, trebuie să şi arătaţi respect. Sunt cu ochii pe voi, vă studiez şi habar n-aveţi. Azi nu sunt menajeră, dar mâine sunt. De-abia aştept. Azi am nişte clienţi pe care nu-i pot încadra încă în nicio categorie. E o provocare!
Menajera de lux vă salută cu respect şi vă aşteaptă la Mamaia!
Dora Minodora’’, a scris femeia.
Sursa foto. Cititi continuarea si mai multe informatii interesante pe portalurile ziarulonline.com si cancan.ro