O româncă a MURIT, lăsând MOŞTENIRE 100.000 de euro, Casei de Asigurări de Sănătate

Caz unic în România. O femeie din Satu Mare, în semn de mulțumire față de recunoștință pentru tratamentul și sprijinul acordat, a lăsat, prin testament, Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Satu Mare peste 100.000 de euro. Neobișnuitul gest a luat prin suprindere conducerea CAS Satu Mare, iar banii vor fi direcționați pentru ajutorarea altor persoane cu probelme de sănătate, scriu cei de la vocea.biz

Femeia a murit la 67 de ani, la sfârșit lunii ianuarie și nu avea nici un urmaș sau o rudă apropiată. Ea a scris în testament că dorește ca întreaga ei avere, respectiv fondul din cele trei conturi deschise pe numele ei să ajungă la Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare după trecerea ei în neființă.

„Doamna a avut parte în ultimii 14 ani de viață de un tratament pentru o afecțiune. Acesta însemna o cheltuială considerabilă pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. A fost impresionată de costurile tratamentului și acesta a fost motivul pentru care se pare că a făcut acest gest. Nu a făcut cazul unui dosar special sau a unei decizii, nici nu am cunoscut-o personal. În timpul vieții doamna nu a spus nimănui de suferința pe care o are”,
mai completează președinta Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Georgeta Pop.

Potrivit unui comunicat remis presei de CAS Satu Mare, procedura de intrare în posesia sumei este în curs de derulare. “Conducerea CAS Satu Mare dorește să aducă la cunoștința publicului un caz inedit care vizează indirect toți asigurații Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare. În semn de recunoștință pentru tratamentul și sprijinul acordat de sistemul asigurărilor de sănătate, o persoană — doamnă, de 67 ani — a lăsat prin testament suma de 103.000 euro Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare. Procedura de intrare în posesia sumei este în curs de derulare, și face obiectul, ART. 220, CAPITOLUL I, TITLUL VIII Asigurările sociale de sănătate, din LEGEA Nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 Republicată, privind reforma în domeniul sănătății”, precizează sursa citată.

Conducerea CAS Satu Mare nu a dat publicității mai multe informații despre femeie, preferînd să-i păstreze anonimatul.

loading...

“Prin acest gest nobil, înțelegem că intenția doamnei a fost de a veni în sprijinul persoanelor cu probleme de sănătate, dorință ce-i va fi îndeplinită, iar pentru conducerea și colectivul CAS Satu Mare este un mesaj de încredere și de recunoaștere a activității”, se mai arată în comunicat.

Sursă foto. Citiţi continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul vocea.biz