Trei români vor să dea în judecată statul după ce au descoperit poza tatălui lor decedat pe pachetele de ţigări.

Vor să dea în judecată Ministerul Sănătății.

Trei români, fraţi stabiliţi în Anglia, vor să dea în judecată statul după ce au descoperit cu groază că pe unele pachete de țigări vândute în toată Uniunea Europeană este tatăl lor, mort acum 3 ani, într-un spital din Cluj. 

Reclamant: “Să fie scoasă de pe pachet și să nu mai fie publicată. Mama nu a semnat nimic, tatăl meu nu i-a povestit nimic de genul ăsta, nouă nu ne-a spus nimic. Numai dacă a semnat el printre actele de externare. Noi nu vrem să acuzăm pe nedrept, dar credem că la Cluj s-a inatmplat când i s-a amputat degetul”

Claudiu Rădeanu, avocat: “E mai mult decât o bănuială, e mai mult decât o certitudine că e tatăl lor, un fiu își recunoaște tatăl. Nu știm condițiile în care au fost făcute pozele, tatăl lor a fost internat într-un spital din Cluj pentru o intervenție chirurgicală, coincidența sau nu, tot în aceeași perioadă a fost adoptată și directiva Uniunii Europene.”
Reprezentanții Comisiei Europene au declarat că au primit peste 60 de reclamații privind fotografiile de pe pachetele de țigarete.

“Cu toate astea, putem afirma cu siguranță că persoana din acea imagine nu este cel pe care familia din Cluj pare să-l recunoască și orice asemănare între cei doi este doar o coincidență”, au mai spus aceștia.

Pentru a surprinde imagini cât mai elocvente cu efectele pe care fumatul îl poate avea asupra consumatorilor, un fotograf este plătit până la 600 de mii de euro. Fotografiile au fost selectate de o comisie de la Bruxelles și trimise apoi către producătorii de tutun.
“În România, fișierele cu imaginile în format electronic au fost puse la dispoziția producătorilor de țigarete de către ministerul Sănătății, conform legii actuale şi va fi folosit până la finalul anului 2017, după care va intra în vigoare un alt set prevăzut în lege”, a spus Directorul  de comunicare la JTI RomaniaL ,Gilda Lazar.
Ministerul Sănătății nu a făcut nicio declarație publică până în acest moment. Sursă articol: Portalul de informații ȘTIRILE PRO TV