Un POLIŢIST a fost trimis în judecată pentru că ar fi furat peste 7.000 de lei din amenzile date în trafic

Nevoia de bani se face resimtită şi în rândul poliţiştilor. Din această cauză, un poliţist arădean a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a falsificat documentele în 48 de cazuri în care a amendat în trafic şoferi, diminuând în acte sumele încasate pe loc de la aceştia, astfel încât diferenţa să şi-o însuşească. Prejudiciul în acest caz depăşeşte 7.000 de lei.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Arad au anunţat, miercuri, că au dispus trimiterea în judecată a unui agent de la Poliţia Rutieră – Ursulescu Florin Valentin -, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, delapidare şi fals intelectual.

Timp de aproape doi ani, agentul ar fi modificat 48 de procese verbale de sancţionare contravenţională şi cele 48 de chitanţe aferente, astfel încât să reiasă încasarea unor amenzi mai mici decât cele efectiv plătite pe loc de şoferii contravenienţi, „însuşindu-şi diferenţa şi cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 7.308 lei”.

„A mai reieşit din probele administrate că inculpatul a consemnat în 14 cazuri viteze nereale în registrul radar, altele decât cele înregistrate de aparatul radar, pentru ca acestea să fie în concordanţă cu modificările din procesele-verbale de sancţionare contravenţională”, se precizează într-un comunicat al Parchetului.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Lipova.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au declarat pentru News.ro că agentul a demisionat la jumătatea lunii iunie, după ce a aflat de la judecători că dosarul său va fi trimis în instanţă.

Sursă foto. Citeşte continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul rtv.net