Motiv de supărare pentru Gigi Becali! FC Viitorul este campioana Ligii I

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a decis ca formatia FC Viitorul este campioana Ligii I, asa cum se stabilise in Comitetul Executiv al FRF din 5 iunie, scriu cei de la portalul stirileprotv.ro

Finantatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, joi, pentru News.ro, ca nu este dezamagit de decizia TAS, subliniind ca echipa sa a dorit doar sa se faca dreptate.

“Nu sunt dezamagit, de ce sa fiu dezamagit?. Noi am cerut sa se faca dreptate. A castigat Gica, asta e, sa fie sanatos. A fost o chestie de arbitraj. Asa a vrut Dumnezeu, poate e mai bine asa. De ce sa ne scada sansele la Liga Campionilor, poate va fi mai usor asa… Poate asa a vrut Dumnezeu si ajungem in liga, eu sunt optimist”, a declarat Becali pentru News.ro.

Cazul a fost judecat ca urmare a solicitarii clubului FCSB, finantat de Gigi Becali.

Cele doua formatii au incheiat campionatul la egalitate de puncte, 44, iar departajarea s-a facut in urma rezultatelor directe dintre cele doua in play-off-ul campionatului.

“FCSB a cerut TAS sa constate ca interpretarea prevederilor art 27.3 din ROAF ar trebui sa fie diferita de varianta de interpretare stabilita de FRF si LPF, precizand faptul ca in cazul egalitatii de puncte, ar trebui luate in considerare rezultatele dintre cele doua echipe din sezonul 2016-2017 (sezon regulat + play-off). Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul depus de clubul FCSB in data de 6 iunie si a confirmat decizia Federatiei Romane de Fotbal din data de 5 iunie, cand s-a validat clasamentul Ligii I”, se arata in comunicatul FRF.

Formatiile FC Viitorul si FCSB au terminat la egalitate de puncte, 44, in fruntea play-off-ului Ligii I.

LPF a sustinut ca, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, astfel ca FC Viitorul, finantata de Gheorghe Hagi, este noua campioana a Romaniei.

Sursa VIDEO  Cititi continuarea si mai multe informatii interesante pe portalul stirileprotv.ro