La doar 18 ani, două tinere s-au stins din viaţă într-un grav accident de circulaţie

Este vorba despre o fostă câștigătoare a unui concurs de Miss din Marea Britanie, Skye Olivia Mitchell, 18 ani, și prietena ei, Caitlin Lydia Huddleston, tot de 18 ani, care și-au pierdut viața într-un cumplit accident de circulație, în urma căruia au mai fost rănite alte două persoane, scriu cei de la observator.tv

Tânăra Skye Olivia care se afla la volan, și Caitlin, care stătea pe locul din dreapta, au decedat în timpul accidentului, iar o a treia tânără, aflată pe bancheta din spate, se zbate acum între viață și moarte, la spitalul Royal Preston.

Potrivit ediţiei online Daily Mail, mașina Toyota Yaris, în care se aflau tinerele, a intrat în coliziune cu un autoturism Ford Transit Connect, pe o autostradă, în apropiere de localitatea Bootle. La volanul celei de-a doua mașini, se afla un bărbat de 51 de ani, care este și el internat în spital.

Skye Olivia Mitchell fusese aleasă Miss North West în 2014 și lansase o campanie pentru a ajuta persoanele care au fost abuzate in copilarie.

Familia acesteia a dat publicității un mesaj emoționant: ”Skye era o fată populară, bună la suflet, ea reușind să strângă bani pentru mai multe acțiuni umanitare. A profitat din plin de cei 18 ani trăiți, îmbrățișând orice oportunitate i s-a oferit. Skye a făcut lumea mai bună și întreaga ei familie, mama Sharon Fry, tatăl Ian Mitchell, mama vitregă Margo, surorile Candice și Millie, bunicii ei, unchii și mătușile, verișorii și logodnicul Aidan, îi vor simți lipsa”.

loading...

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv