Băsescu nu crede că PSD şi ALDE sunt apte de guvernare, aşa că a mers la preşedenţie cu două propuneri de premier

Europarlamentarul Siegfried Mureşan şi parlamentarul Eugen Tomac sunt cele două propuneri pentru funcţia de premier din partea PMP, Traian Băsescu anunţând că dacă prima variantă pică în Parlament, a doua sigur va fi votată pentru a nu se ajunge la anticipate, scriu cei de la zf.ro

“Mizez pe toate partidele de opozitie, minorităţile, nu exclud posibilitatea ca mare parte din nemulţumiţii de Daddy să aibă alte opţiuni de vot la a doua încercare de formare a Guvernului. Parlamentul nu va risca să pice două guverne. Cine nu vrea să vadă că în PSD au apărut fisuri, e copil”, a declarat Traian Băsescu, după negocierile de la Cotroceni.

Fostul preşedinte a afirmat că nu crede că PSD şi ALDE sunt apte la guvernare, lucru pe care i l-a spus şi lui Klaus Iohannis.

Drept urmare, a propus ca europarlamentarul Siegfried Mureşan să fie premier, iar în cazul în care Cabinetul ar pica la votul din Parlament, a anunţat că are şi a doua variantă- Eugen Tomac.

“Pesediştii îi vedeţi ce poftă au să plece într-o campanie? Al doilea Guvern ar trece pentru a nu da posibilitatea preşedintelui de a trece la anticipate”, a mai spus Băsescu.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul zf.ro