ATENŢIONARE! Plecarea românilor în străinătate a lasat economia României fără angajaţi

Ceea ce nu am crezut că se va întâmpla vreodată, iată că se realizează de aproximativ doi ani de zile. Cu ceva ani în urmă, românii se întrebau cum va ajunge Guvernul să le dea la toţi de muncă, şomajul era destul de ridicat, iar salariile erau aproape inexistente ca şi cuantum, în comparaţie cu cele din Uniunea Europeană.

Astăzi, când ţara noastră a devenit un important punct de atracţie pentru marile firme ce vor să angajeze muncitori cu salarii mici, iată că întâlnim reversul medaliei. Există pe piaţa fortei de muncă locuri disponibile cu zecile de mii, dar nu sunt muncitori.

Pentru că nu găsesc oameni pe care să îi angajeze, firmele au început să se închidă rând pe rând. În Caraș-Severin, de pildă, un producător important de componente auto a decis să pună lacătul pe poartă. Singurele firme de la noi care nu duc lipsa de angajați sunt cele care au înțeles că trebuie să facă produse competitive pe piața europeană. Numai așa pot să ofere salarii decente muncitorilor, scriu cei de la stirileprotv.ro

În Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, la ultimul recensământ erau 12 mii de oameni. Pentru că mulți au plecat la muncă în străinătate și cei care au rămas sunt bătrâni, în zonă nu mai e nimeni care să vrea să se angajeze.

Peste două luni, fabrica unei companii internaționale care produce componente auto, singură din zonă cu 700 de angajați plătiți cu salarii pe cel minim, se va închide din lipsă de personal suficient.

Lucrător: “Am transportat până acum cam până în 1.800 de muncitori, am ajuns să venim cu autobuzele goale.”

Fabrica din Moldova Nouă nu mai poate să susțină un proiect complet din cauza constrângerilor cauzate de forța de muncă limitată, disponibilă în regiune. (…) E nevoie de un număr mai mare de angajați decât am reușit să atragem din regiune,” se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții fabricii.

România se confruntă în ultima perioadă cu o lipsă tot mai mare a forței de muncă.

Mulți dintre ai noștri au plecat să lucreze în alte state pe salarii mult mai mari iar România a devenit o piață pentru firmele care au găsit aici forță de muncă ieftină. De aproape doi ani, criza de personal a început să le afecteze și pe acestea pentru că românii continuă să migreze.

Reprezentanții firmelor susțin că majoritatea celor care lucrează în fabricile românești sunt oameni pentru care contează mult viață de familie. Cei care pleacă să lucreze în străinătate pun accentul pe carieră și sunt interesați de sporirea veniturilor.

Sursa FOTO. Cititi mai multe informatii interesante pe portalul stirileprotv.ro