Pedofilul de 61 de ani din Vâlcea a fost arestat! Ademenea eleve cu sucuri, ţigări şi bani, apoi le cerea să se culce cu el

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vâlcea au pus sub acuzare un bărbat, de 61 de ani, suspect de acte de pedofilie, scriu cei de la observator.tv

În ziua de luni, 12 februarie 2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Mândruţă Emil, în vârstă de 61 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna septembrie 2017, inculpatul a întreținut relații sexuale cu mai multe minore, din județul Vâlcea, pe care le-a convins să realizeze materiale pornografice cu conținut sexual explicit. Ulterior, inculpatul Mândruţă Emil a folosit aceste fișiere foto și video ca mijloc de șantaj, în momentul în care minorele nu voiau să mai continue relația cu acesta”, se arată în referatul procurorilor vâlceni.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru telefoane mobile și cinci cartele SIM, un hard disk, un laptop și un pistol pentru care inculpatul nu a prezentat autorizație de deținere. Ieri, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Citeşte mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv