România este o ţară care ascunde multe lucruri „ciudate şi misterioase” despre care oamenii de ştiinţă vorbesc foarte puţin şi rar sau aproape deloc. Multe dintre misterele ascunse în diferite locuri din ţara noastră sunt cunoscute de mii de ani dar numai de către localnici.
Lacul Cinciș este situat la o distanță de 15 km de orașul Hunedoara. Cu 45 de ani în urmă, autoritățile au decis ca toată populația de 150 de persoane, care locuiau în zonă, să fie strămutați pentru a se amenaja un lac de acumulare, scriu cei de la stiinta-mister.ro citând Efemeride
În acest proces, au fost acoperite cu apă toate casele, două biserici și două cimitire. De atunci localnicii susțin că locul e blestemat şi că se întâmplă lucruri paranormale. Animalele nu se apropie de apă, iar în timpul nopții, sufletele morților bântuie pe acest lac. Un alt fenomen ciudat este faptul că în mijlocul unei ape stătătoare se declanșează furtuni.
În 1970, un fotbalist s-a înecat iar trupul său nu a fost niciodată găsit, mai mult scafandrii au vorbit că pe fundul lacului au întâlnit șerpi uriași. Mai mult unul dintre scafandrii care s-a apropiat de cimitirul de sub apă, a stat internat un an într-un spital de boli nervoase.
Un alt loc care ridică multe semne de întrebare este zona Carpaților Meridionali, este vorba de Șușovăț, comuna Smeeni, unde există o fântână miraculoasă unde mii de oameni s-au vindecat, perdele invizibile sub care piloții au văzut ființe stranii, aparatele de zbor nu răspund la comenzi.
Vârful 12 Apostoli din Munții Căliman este cunoscut pentru stâncile megalitice cu aspect uman sau zoomorf. Unii cercetători consideră aceste statui ca făcând parte din civilizația pelasga.
În comuna Tutana din județul Argeș există o biserică din secolul al XVII lea, construită de Mihnea Turcitul. Pe peretele exterior se află o cărămidă zgâriată înainte de ardere care înfățișează un personaj umanoid ciudat, îmbrăcat în costum de astronaut, cu cască de protecție și clești în loc de mâini. Nimeni nu a putut explica mesajul de pe această cărămidă.
Tot în județul Argeș în comuna Cetățeni, există un schit monahal. În stâncile de lângă schit, s-au descoperit urme de uriași imprimate în stânci.
Voronețul sau Capela Sixtină a Europei de Est. Cu toate că s-au făcut cercetări cu privire la sursa albastrului de pe picturi nu s-a găsit răspunsul. La fel de misterioase sunt și anumite picturi ce reprezintă care de foc sau reptile cu aripi.
Histria, localitate în județul Constanța, este renumită pentru gușteri, miriapozi uriași, păianjenul văduva neagră, scorpioni și șerpi uriași. Aici a fost filmat un șarpe de doi metri care provine dintr-o specie necunoscută.
Sursă video: Smeeni WEB TV Citiţi mai multe informaţii pe portalul stiinta-mister.ro