APEL disperat al PĂRINŢILOR! Băiatul lor de 17 ani a dispărut fără urmă din Milano, Italia! De două săptămâni, Dumitru este de negăsit …

Dumitru trăieşte de mai bine de 7 ani în Italia, este rezident la Milano, şi, de două săptămâni este căutat cu disperare de părinţi şi prieteni, scriu cei de la observator.tv citând rotalianul.com

În 23 martie, tânărul român în vârstă de 17 ani, cunoscut de toți cu numele „Daniele”,  era așteptat la prânz, la casa bunicii sale, dar nu a ajuns niciodată acolo, relatează cei de la emisiunea „Chi l’ha visto?”.

Rezident la Milano, unde trăiește cu părinții săi, Dumitru este elev în anul doi la un institut tehnic. Părinţi spun că băiatul nu are cu el nici telefonul mobil și nici documentele de identitate.

Doi amici de-ai săi spun că l-ar fi văzut în Milano, după dispariția sa din data de 23 martie 2018.

Mai precis, în data de 26 martie, un fost coleg din școala elementară l-ar fi văzut pe Dumitru în jurul orei 15.00, pe tramvaiul de pe linia 16, în zona Conciliazione, în timp ce o amică de-a lui Dumitru l-ar fi văzut pe acesta în data de 27 martie, în jurul orei 14.30, în zona Piazzale Lotto.

Dumitru are ochi căprui, păr șaten, 1,78 metri înălțime iar la data dispariției era îmbrăcat cu o geacă gri închis, cu benzi de culoare gri deschis pe brațe, pantaloni negri și încălțăminte de culoare gri cu negru, scrie rotalianul.com.

loading...

Când a fost văzut de prietenul său în data de 26 martie, Dumitru avea o șapcă în cap de culoare gri, cu o stemă cu doi tigri pe ea.

Oricine are informații despre acest tânăr este rugat să sune la Carabinieri – numărul 112, sau la emisiunea „Chi l’ha visto?” – numărul 068262.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv