Italia: „O Badantă” de 55 de ani, a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru maltratarea a două persoane cu sindromul Down

Cazul italiencei a ţinut prima pagină a ziarelor locale din Italia, aceasta fiind percepută ca o femeie rea şi nemiloasă. Mai bine zis, italianca S.C. în vârstă de 55 de ani, a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare după ce a maltratat două persoane cu dizabilităţi, un bărbat și o femeie, pe care ar fi trebuit să le îngrijească, în localitatea Piazza Brembana din provincia Bergamo, în nordul Italiei, scriu cei de la rotalianul.com

Îngrijitoarea a recunoscut cu lacrimi în ochi, ceea ce anchetatorii văzuseră în videoclipurile înregistrate cu video-camerele instalate de poliție, în casa din micul orășel Piazza Brembana: țipete, insulte, umilințe și bătăi, toate împotriva celor două persoane pe care ar fi trebuit să le îngrijească, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 48 de ani, ambii cu sindromul Down.

Plângerea către autorități a fost făcută de fratele femeii bolnave, în urma căreia, carabinierii nucleului operațional din Zogno au pus sub control apartamentul. Investigațiile au dus la arestul îngrijitoarei italiene.

În dimineața zilei de joi, 19 aprilie, în Bergamo, scrie Corriere, îngrijitoarea italiancă de 55 de ani rezidentă la Valbrembilla, a fost condamnată pentru faptele sale la 2 ani și 4 luni de închisoare printr-o procedură de judecată abreviată.

Autor articol: Daniela Stoica Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din Italia, pe portalul rotalianul.com