Descoperire MACABRĂ pe un râu din Siberia! Poliţiştii au descoperit o pungă ce conţinea 54 de membre umane. Imagini FOTO care vă pot afecta emoţional

🕒 Timp de citire: 2 min

Un localnic care trecea pe lângă râul Amur, a observat plutind o mâna de om, fapt ce l-a făcut să cheme imediat poliţia, scriu cei de la ciao.ro

Din primele cercetări, este vorba de o pungă ce conţinea un număr de 27 perechi de mâini şi a fost observată pe o insulă din apropierea oraşului Habarovsk, din Siberia.

Deşi mâinile tăiate au fost găsite în urmă cu o lună, poliţiştii au reuşit până acum să detecteze o singură pereche de amprente. Acestea aparţin uneia dintre mâinile tâiate.

Mai mult, nici anchetatorii nu au putut da mai multe detalii în ceea ce priveşte victimele, sau să spună ce vârstă au persoanele care le-au aparţinut mâinile. Nici momentul în care membrele au fost amputate nu a putut fi aflat.

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate motivul pentru care acestea au fost aruncate în râu.

Localnicii din zona respectivă se tem acum de ceea ce e mai rău, fiind convinşi că au de-a face cu un criminal în serie care încercă să-şi ascundă urmele.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul ciao.ro

[social_sharing_buttons]