La 24 de ani s-a îndrăgostit de un bătrân, pe un site de matrimoniale. Era putred de bogat dar ascundea un secret incredibil

Acest caz a stârnit controverse aprinse în comunitatea unui orăşel mic din Statele Unite ale Americii. Povestea tinerei a început în momentul în care ea, fiind pe atunci în vârstă de numai 24 de ani, a hotărât să se căsătorească din dragoste cu un bătrân pe care l-a cunoscut pe un site de matrimoniale, fără să cunoască nimic despre viaţa lui, scriu cei de la poatenustiai.ro

Majoritatea celor care îi cunosc, cred cu tărie că tânăra iubeşte de fapt banii bătrânului, acesta fiind putred de bogat, dar fata spune că îl iubește pentru înțelepciunea, bunătatea și personalitatea lui și că nu are niciun interes bănesc în ceea ce îl privește.

Cei doi îndrăgostiţi au făcut nuntă mare şi frumoasă iar apoi totul a decurs ca în orice altă căsnicie normală, până în momentul în care, femeia a început să răsfoiască un album foto de-al soțului său. Ea a descoperit șocată o poză cu propriul ei tată.

După ce a făcut acestă descoperire, femeia a înțeles ceva șocant: se căsătorise chiar cu bunicul ei. Deși la început a fost extrem de afectată de acest fapt, apoi s-a mai liniștit și a decis să continue relația, deși ceilalți consideră că nu e un lucru normal să mai poată convieţui împreună.

Cititi mai multe informatii interesante pe portalul poatenustiai.ro

loading...