Un om de serviciu a găsit şapte lingouri de aur în coşul de gunoi al aeroportului

Incidentul fericit s-a petrecut pe un aeroport din Coreea de Sud, când omul de serviciu a mers la un coş de gunoi şi a observat că în el se aflau șapte lingouri de aur. Fiecare lingou, cu o greutate de un kilogram, era împachetat în hârtie de ziar, iar valoarea aurului găsit se ridică la o sumă de aproximativ 325.000 de dolari, scriu cei de la stirileprotv.ro

Legea statului Coreean prevede că, dacă acestea nu vor fi revendicate de nimeni, comoara ar putea să fie a lui în șase luni.

Imediat, el a alertat autoritățile aeroportuare, iar poliția a identificat un bărbat coreean care ar fi posesorul lingourilor, cât și alte două persoane care le-au aruncat la gunoi, de teamă să nu le fie controlate bagajele, informează Newsweek.

Oamenii legii cred că bărbații veneau de la Hong Kong, unde nu sunt impuse taxe pentru achiziția de aur, și se îndreptau spre Japonia, prin Coreea de Sud, întrucât au crezut că pot trece mai ușor de controlul de securitate.

O sursă de poliție a declarat pentru ziarul Chosun Ilbo că aceasta este o rută obișnuită la care recurg infractorii ce fac trafic cu lingouri de aur, în special din aprile 2014, de când Japonia a impus o taxă de 8% pentru orice bun cumpărat din afara țării.

loading...

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul stirileprotv.ro