Mugur Isărescu: “De la anul nu voi mai fi guvernatorul BNR”

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat luni, 7 mai, într-o conferinţă de presă, că de la anul nu va mai ocupa această funcţie, scriu cei de la romaniatv.net

Au trecut aproape 29 de ani de când în fruntea Băncii Naționale a României se află Mugur Isărescu.  Anul 2019 este de fapt și momentul în care lui Isărescu îi expiră actualul mandat în fruntea instituției, iar prin actuala sa declarație, acesta anunță că nu va mai cere Parlamentului să fie validat pentru un alt mandat.

De reţinut că Mugur Isărescu este singurul guvernator post-decembrist al BNR, fiind în fruntea instituției imediat după Revoluția din 1989.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la anunţul guvernatorului BNR Mugur Isărescu privind retragerea din fruntea Băncii Naţionale a României din 2019, că poate totuşi se va răzgândi şi că va avea susţinerea sa, aşa cum a fost şi în trecut.

“Vedem până la anul. De ce nu ar rămâne? I-am şi spus-o (n.r.: că îl va susşine pe Mugur Isărescu) ca şi în anii precedenti, şi atunci când a fost atacat violent. Nu am de ce să îmi schimb opinia”, a declarat Liviu Dragnea.

loading...

Cât priveşte întâlnirea din biroul său de săptămâna trecută, dintre Mugur Isărescu şi Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea a afirmat că au preferat această formulă ca să nu se vadă doi câte doi şi că ştia atunci de decizia care urma să fie luată de BNR privind majorarea dobânzii-cheie.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul romaniatv.net