De ce nu se întorc acasă românii din străinătate, că doar avem oraşe aproape ca în occident, iar pensiile şi salariile s-au majorat “la greu”

Autorităţile sunt în fibrilaţii de ceva vreme. Niciunul dintre cei care ţin frâiele societăţii româneşti nu-şi cred ochilor, cum elita românească pleacă peste hotare. Până acum credeau că totul a fost o chestie anapoda, numai că acum, în anul de graţie 2018, pe străzile din România a început să curgă lapte şi miere, dar degeaba.

Românii sunt bine ancoraţi în realitatea societăţii străine, care le asigură un trai mai bun decât cea româneasca şi nu doresc nici în ruptul capului să se întoarca la ei în ţară. Ce este de făcut? Promisiuni deşarte si “baliverne” aruncate pe la emisiuni tv, fără nicio noimă de realitate. Ei s-au dus acolo, în neantul străinătăţii, au gustat din amarul ruperii de glia românească, iar acum, când o duc foarte bine, autorităţile în cheamă înapoi cu promisiuni deşarte.

Amăgirea a fost percepută şi crezută de mulţi care s-au întors în ţara, apoi au întâmpinat vechile probleme şi sătui de cozi şi “ciubucuri”, au strâmbat din nas şi duşi au fost …

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a participat, marţi, 8 mai, alături de premierul Viorica Dăncilă şi alţi reprezentanţi ai Guvernului, la lansarea Campaniei Naţionale „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, destinată românilor din afara graniţelor. Firea a spus cu această ocazie că românii plecați în străinătate se vor gândi de două ori înainte să se întoarcă acasă dacă în societate există permanent tensiune. Aceasta, în ciuda faptului că în țară se construiesc școli, străzi și spitale, scriu cei de la rotalianul.com

„Eu cred că acest mesaj trebuie să îl transmitem românilor: că îi iubim, că îi preţuim, că ne gândim la ei şi muncim. Şi lăsăm la o parte tensiunile şi certurile interne şi încercăm să fim cât mai constructivi”, a spus Firea, potrivit Mediafax.

loading...

„Pentru românii care decid să se întoarcă în ţară şi au anumite ezitări, pentru că se gândesc poate că s-au obişnuit cu un nivel de viaţă mai ridicat, cu o civilizaţie pe care o au oraşele occidentale şi poate îşi pun întrebarea dacă ne putem şi noi ridica ca ţară sau ca oraşe la acel nivel. Eu spun că da, din foarte multe pespective”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a menţionat în acest sens că Guvernul a crescut salariile şi pensiile.

„Iar prin faptul că săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare vor fi adoptate două proiecte extrem de importante pentru întreaga ţară, şi mă refer la parteneriatul public-privat şi la Legea achiziţiilor publice, foarte multe investiţii vor veni în România şi sunt convinsă că oameni de afaceri români şi străini vor avea un alt apetit de a se implica şi de a investi în proiectele de infrastructură, în cele de educaţie sau de sănătate din ţara noastră, din oraşele noastre”, a continuat edilul.

Edilul Capitalei a mai precizat că reprezentanţii autorităţilor publice trebuie să dea un exemplu prin „civilizaţia limbajului”.

„Eu cred că, dimpotrivă, îi determinăm să se gândească dacă să se întoarcă în ţară sau să vină doar în vacanţă pentru Delta Dunării, pentru Maramureş, pentru mănăstirile din Moldova, pentru litoral şi pentru munţii noştri. Cred că în primul rând, prin felul în care ne manifestăm, dăm un bun exemplu şi le transmitem un mesaj românilor din afara ţării. Prin civilizaţia limbajului, prin decenţa cu care ne exprimăm şi prin faptul că nu încercăm să scoatem din orice situaţie un avantaj propriu sau permanent să criticăm şi să scoatem la tablă pe ceilalţi care muncesc”, mai spune Firea.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com