Românii au plecat în străinătate dar au lăsat acasă părinţii care se sting uşor, aşteptându-i …

În țara noastră bătrânii sunt lăsați să moară singuri în casele lor. Sunt mulți, dar nimeni nu știe de ei, pentru că statul român nu este interesat prea mult sau chiar deloc de situația grea a pensionarilor noștri. După ce și-au crescut copiii, aceștia au luat drumul străinătății. Pe unii părinți bolile îi țin captivi în casă, pe alții sărăcia îi doboară. Dar mai mult decât orice îi doare singurătatea, scriu cei de la rotalianul.com

Despre părinții care au fost și nu mai sunt, citeam zilele trecute pe Facebook, într-un grup de femei românce din Italia.

În textul publicat de Lăcrămioara Tarhon, o bucovineancă stabilită în Italia, aceasta își exprima emoțiile, dorul și nostalgiile pentru părinții săi care au părăsit această lume:

Eram micuță și plecam la joacă, iar mama îmi striga: „Să nu stai mult, să vii repede acasă!”

Am crescut, ieșeam cu prietenele la o plimbare, iar mama îmi striga: „Lăcrămioara, să nu stai mult, să vii repede acasă, să te întorci până asfințește soarele!”

loading...

M-am căsătorit, ieșeam cu soțul să ne întâlnim cu prietenii, mama ieșea după noi și ne spunea: „Măi, copii, să nu stați mult, că ne este urât fără voi.”

Am plecat în Italia, mama, în curte, cu ochii șiroind de lacrimi, cu un firicel de voce, mi-a șoptit: „Fata mamii, să nu stai mult, să te întorci casa, că noi suntem bătrâni și tare greu o să ne fie singuri!”

Ne-am întors din Italia pentru prima dată după 3 ani; părinții erau mai bătrâni, mai slabi, dar bucuria de a ne revedea le-a dat forță. Când am plecat, bătrâna mamă ne-a spus iar, cu aceeași voce șoptită: „Să nu stați mult… Veniți acasă măcar în fiecare an, că nu ne slăbește bătrânețea cât dorul de voi!”

Ne-am întors acasă anul următor, apoi celălalt și iar celălalt, iar cuvintele măicuței mele erau aceleași numai spuse cu tot mai mult dor: „Să nu stați mult, să veniți repede acasă!” Și-am mers acasă, am stat cu ei când au avut nevoie de noi, dar tot nu a fost destul…

S-au stins de bătrânețe și numai Dumnezeu știe cât dor de noi au adunat în sufletul lor.
Acum, când sunt acasă și ies pe poartă, mă uit peste umăr, în spatele meu, și-aș da orice să mai aud aceeași voce care îmi spunea „Să nu stai mult, să te întorci acasă…”

Lăcrămioara Tarhon
Torino

Sursă FOTO. Autor articol: Daniela Stoica Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate pe portalul rotalianul.com