Dramă în ITALIA: O româncă a fost găsită de către soţul ei, cu un cuţit înfipt în inimă. Era mama unei fetiţe de doar 6 luni

O dramă făra margini s-a abătut peste o familie de români din Rivoli, de lângă Torino, unde o tânără mamă a unei fetițe de doar șase luni s-a sinucis după ce și-a înfipt un cuțit în inimă. Din primele concluzii, se presupune că femeia, în vârstă de 40 de ani, suferea de o depresie post-partum, scriu cei de la rotalianul.com

Femeia de origine română a fost găsită în această dimineață, de către soțul său, în jurul orei 6.30, cu un cuțit înfipt în inimă. Soțul, trezit de plânsul fetiței, a descoperit scena îngrozitoare și a dat imediat alarma.

Anchetatorii declară că din primele constatări reiese că este vorba despre o sinucidere, probabil pe fondul unei depresii profunde, care a afectat psihicul mamei după naștere. Femeia nu a lăsat niciun bilet de adio și nici nu a dat semne evidente că ar avea de gând să se sinucidă.

Tragedia a avut loc la Cascine Vica, în Rivoli, informează Repubblica.

Investigațiile poliției continuă și nu se exclude nicio altă ipoteză.

Vă reamintim pe această cale că în Italia avem la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:

  • Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
     – http://www.azzurro.it
     – http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
     – Telefon 19696
  • Telefono Amico
     – http://www.telefonoamico.it
     – Telefon: 199 284 284

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din Italia, pe portalul rotalianul.com