INCREDIBIL! O asistentă din Marea Britanie şi-a dat demisia din spital ca să lucreze la Lidl

Cand am citit prima data aceasta stire, ma gandeam ca este o gluma de prost gust, dar nu era tocmai asa. Nu credeam vreodata ca o asistenta din Marea Britanie, poate opta pentru un asemenea job, tinand cont ca salariul se “spunea” ca era foarte indestulator, scriu cei de la wall-street.ro

In aceste circumstante descrise mai sus, o asistenta medicala din Marea Britanie si-a dat demisia din sistemul medical de stat si a optat sa aranjeze marfa in rafturile unui supermarket (Lidl), situat in apropierea casei.

Femeia, care a vrut sa ramana sub protectia anonimatului, a povestit pentru London Economic, motivele pentru care a ales sa faca acesta schimbare majora in cariera ei. Acum, dupa ce s-a angajat la Lidl, este mult mai relaxata si reuseste sa economiseasca mai multi bani.

“Inca de cand eram mica, voiam sa fiu asistenta medicala si sa ajut cat mai multi oameni. Am intrat in sistemul medical imediat dupa ce am terminat scoala. Stiam ca nu este cea mai bine platita meserie din lume, dar m-am gandit ca merita acest compromis. Din pacate, am ajuns intr-un punct maxim de stres si n-am mai putut continua. Inainte sa fac acest pas, multi din colegii mei au parasit sistemul medical din Anglia pentru a lucra in mediul privat. Lipsa fortei de munca mi-a ingreunat treaba si nu mai reuseam sa fac fata. Nu aveam posibilitatea sa-mi iau zile libere, iar salariul nu-mi ajungea. Toate lucrurile pe care i le-am cumparat fiicei mele au fost de la second hand, chiar si uniforma ei scolara“, povesteste asistenta medicala.

La spital platea taxa de parcare, acum are 10% discount la Lidl

Dupa ce a parasit spitalul a aflat ca in apropierea casei sale a fost deschis un supermarket Lidl. A aplicat pentru job si a fost angajata la scurt timp.

“La capatul strazii unde locuiesc tocmai ce a fost deschis un magazin Lidl. Am aplicat si am obtinut jobul. Nu mai sunt nevoita sa conduc pana la locul de munca. La spital plateam in fiecare zi o taxa pentru parcare. Cel mai bun lucru acum este mediul de lucru. Orele pe care le petrec la munca trec mult mai repede. Salariul este apropiat de nivelui celui pe care il primeam la spital, insa am 10 % discount la cumparaturi, ceea ce ma ajuta sa economisesc mai multi bani asa. De asemenea, mi-am vandut masina si din nou am economisit bani. Acum imi este mult mai bine si am redus considerabil stresul”, a declarat proaspata angajata de la supermarket.

Cititi mai multe informatii interesante pe portalul wall-street.ro

Leave a comment

Your email address will not be published.


*