O tânără de 29 de ani din Târgu Neamţ a DISPĂRUT fără urmă în străinătate. Mama ei o caută cu disperare!

🕒 Timp de citire: 3 min

Foarte mulţi tineri se decid să plece în străinătate şi să-şi facă un viitor mai bun decât aici în ţară. Multe fete tinere pleacă însoţite de iubiţii lor sau de ce nu, de oameni pe care abia îi cunoaşte de doar câteva zile şi îşi pun viaţa în mâinile acestora.

Datele statistice sunt cutremurătoare în privinţa tinerelor. Acestea ajung să practice prostituţia sau să facă lucruri ilegale, forţate în cele din urmă de cei care le-au promis „marea cu sarea” şi un trai fără griji prin ţările străine.

Ancuţa Poiţelea, o tânără în vârstă de 29 de ani din Târgu Neamţ este căutată cu disperare de mama sa, scriu cei de la ziarpiatraneamt.ro

Ultima dată au vorbit la telefon în decembrie 2017, când Ancuţa era în Austria. De atunci, numărul este nealocat, acasă nu a mai venit şi nici în mediul online nu a mai dat niciun semn de viaţă. Mama ei este convinsă să fata se află în pericol.

Tânăra luase drumul străinătăţii în iunie 2015, împreună cu iubitul ei, Daniel I., originar tot din Târgu Neamţ.

„După două luni, au venit acasă, cu maşină, cu de toate. Au plecat înapoi în Austria, dar încă de atunci mi-am dat seama că ceva este în neregulă.  Fata s-a întors singură acasă în 2016 şi nu mai vroia să plece în străinătate.  Era lângă mine când s-au certat la telefon. A ameninţat-o că pune poze pe internet cu ea şi dacă îşi găseşte alt prieten o va necăji. Până la urmă, a convins-o să se ducă înapoi. În august 2017 au venit iar acasă, pentru două zile.

Din 27 decembrie 2017 nu mai ştiu absolut nimic de dânsa. Atunci am vorbit ultima dată la telefon”, ne-a povestit doamna Ileana, mama disperată a Ancuţei Poiţelea.

Femeia a apelat la poliţie pentru a primi sprijin şi îndrumare.  „Săptămâna trecută am primit un plic acasă, cum că cererea a fost clasată, că nu au probe doveditoare. Bine, bine, dar eu cui să mă adresez ca să îmi găsesc fata?!”, întreabă retoric mama disperată, văduvă de 28 de ani care şi-a crescut fata frumos, cu sacrificii imense.

A luat legătura şi cu Daniel I., băiatul cu care Ancuţa plecase initial în Austria. I s-a spus că s-au despărţit şi că fata ar fi plecat cu noul iubit in Germania. „Mi-a dat acest băiat un număr de telefon, dar era celularul vechi si ea nu mai răspunde. Nu ştiu ce să mai fac ca s-o găsesc, credeţi-mă!”, ne-a mărturisit doamna Ileana.

Oricine deţine orice fel de informatie care ar putea ajuta, este rugat să o contacteze pe mama Ancuţei la numărul de telefon 0741515417. 

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul ziarpiatraneamt.ro

[social_sharing_buttons]