TRAGEDIE! Românul Daniel Petriș de 26 de ani, s-a înecat sub privirile disperate ale iubitei sale cu care se afla în vacanţă

O zi fatidică pentru un cuplu de tineri români din Italia. Cei doi se aflau în vacanţa mult visată şi nu se gândeau că vor avea probleme care să le pună viaţa în pericol. Tânărul Daniel Petriș, în vârstă de 26 de ani, era rezident în Negar, provincia Verona şi a murit pe plaja Jesolo în jurul orei 14:30 sub ochii îngroziți ai iubitei sale.

Cei doi tineri au închiriat o hidrobicicletă și chiar dacă nu știau să înoate s-au aventurat în largul mării. Când au ajuns la o distanță de aproape 150 de metri de mal, Daniel s-a scufundat în mare ținându-se cu mâinile de bordul hidrobicicletei. Potrivit ro.internazionale.il24.it citând Nuovavenezia.gelocal.it, conaționalul nostru a intrat în apă la puțin timp după ce a luat prânzul, ceea ce a determinat o indigestie.

Simțindu-se rău, s-a desprins de hidrobicicletă și a ajuns sub apă înecându-se sub ochii disperați ale fetei.

Strigătele și urletele tinerei au alertat salvamarii care în scurt timp a ajuns la cei doi, aducându-i la mal.

Din păcate eforturile depuse de a-l salva pe Daniel au fost în zadar, tânărul nu a mai putut fi readus la viață.

loading...

Proprietarul care le-a închiriat hidrobicicleta, G.A., în vârstă de 71 de ani asistând la tragedie s-a simțit rău și a fost transportat de urgență la spital.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din strainătate, pe portalul ro.internazionale.il24.it