ITALIA – Un român și-a bătut soția și fiul, apoi s-a aruncat într-un puţ. A fost salvat de pompieri care l-au dus la închisoare

Povestea românului începe în primele luni ale anului 2018, când a fost arestat la domiciliu în data de 23 martie, de către Tribunalul din Lecce pentru tentativă de șantaj și jaf.

Episodul de violență a avut loc la Martano, provincia Lecce și a implicat intervenția pompierilor și a carabinierilor.

Este vorba despre Berloiu Adrian Ionuț, un român de 44 de ani, care s-a prezentat la domiciliul fostei soții și a fiului acestora, a intrat în casă începând să îi lovească cu putere, după care a luat un celular și a sărit de pe balcon, refugiindu-se într-un puț, scriu cei de la ro.internazionale.il24.it citând Lecce24news.

Foștii soți au domiciliul într-un apartament care se află la aceeași adresă cu apartamentul unde este restricționat bărbatul.

După ce a fost scos afară din puț, carabinierii l-au arestat pe român și l-au condus la închisoare cu acuzația de evadare și furt.

loading...

Femeia și fiul acesteia au raportat din fericire doar răni ușoare, pentru a nu-i face probleme în privinţa sentinţei de arest.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din Italia, pe portalul ro.internazionale.il24.it