Dacă faci NUNTĂ mare, ANAF te obligă să spui unde ai mâncat şi cine ţi-a cântat, ca să-i IMPOZITEZE

Când guvernul are nevoie de bani, găseşte întotdeauna o metodă de a face bani de la români. Astfel, o “găselniţă” nouă a fost “inventată” de ANAF pentru a strânge bani de la cei care fac afaceri de pe urma nunţilor tinerilor căsătoriţi.

Potrivit acestui nou ordin, ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare, într-un formular, ce relaţii economice au avut, în contextul căsătoriei civile şi religioase, cu PFA, firme şi altele, care le-au furnizat servicii.

Pentru a fi găsiţi mai repede, FISCUL solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese şi intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei, scriu cei de la stirileprotv.ro citând profit.ro.

“Vă solicităm informaţii despre persoane fizice/Întreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Familiale/ Societăţi Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile economice sau juridice pe care le-aţi avut cu ocazia evenimentelor prijeluite de celebrarea căsătoriei civile şi religioase”, este solicitarea ANAF din documentele trimise celor proaspăt căsătoriţi, conform profit.ro.

Acestora li se cer nume şi date de contact ale persoanelor şi firmelor care le-au oferit servicii de fotografie sau filmare, formaţiilor sau persoanelor care s-au ocupat cu muzica şi ale restaurantului unde a avut loc nunta şi li se aminteşte că declaraţiile sunt date “sub sancţiunea faptei de fals în declaraţii, prevăzută de art 326 din Codul Penal”.

Nerespectarea acestei obligaţiuni, va fi pedepsită pentru persoanele fizice, cu o amendă cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul stirileprotv.ro