Ursul MAX din faţa Castelului Peleş A MURIT! Ani de zile, stăpânii l-au drogat cu bere, iar ochii i-au fost scoşi cu boldul

Multi dintre turiştii care se perindau pe la Castelul Peleş îl cunoşteau pe Max. Foarte mulţi dintre aceştia, aveau acasa măcar o poză cu ursuleţul cuminte, care parcă era pregătit mereu să stea la poză, scriu cei de la observator.tv

Viaţa lui Max nu a fost dintotdeauna aceeasi. El s-a născut în anul 1997 şi a fost luat de lângă mama lui cu forţa. Imediat, a fost vândut unui samsar care l-au dus la poalele Castelului Peleş, unde lua bani turiştilor ce doreau o poză cu ursul.

Deoarece Max era deranjat de blitzurile aparatelor foto, stăpânii lui s-au gândit că mai bine i-ar scoate ochii cu un bold. Apoi i-au pilit dinţii şi i-au făcut un “tratament” agresiv cu spray cu piper, pentru a-i omorâ mirosul.

Agresivitatea unui animal sălbatic a fost înfrânată cu bere, în care erau topite pastile. Aproape 10 ani a durat chinul pentru Max, recuperat în 2006 de Sancturaul Urşilor Libearty. După doi ani de îngrijiri medicale a primit o bucată de pădure în care să se mişte liber.

Anii de la Peleş l-au răpus însă, suferea de artrită, iar la începutul lunii nu s-a mai putut mişca. Partea din spate a corpului i-a paralizat. Obosit să mai îndure atâta suferință fizică, Max a refuzat să mai mănânce și să mai bea apă, iar inima lui a încetat să mai bată.

loading...

“Ochii frumoși, lipsiți (prin mâna crudă a omului) de bucuria culorii, văd acum din nou. Ochii lui văd cerul, și lumina, și îngerii! Suferința lui, în lumea oamenilor, care n-au știut să-i facă decât prea mult rău și prea puțin bine, a luat sfârșit. Max, cel mai frumos urs din Sanctuarul Libearty, sufletul pe care omul l-a chinuit până dincolo de limita înțelegerii, s-a dus în Cer. Singurul gând ce ne alină acum, la despărțirea de el, este că pe Max nu îl mai doare nimic, nimeni n-o să îi mai facă nici un rău și nu va mai fi niciodată chinuit. Rămas-bun Max, nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși care n-au putut să vadă, dar au știut să ne arate cel mai frumos suflet si iubire sincera!“, este mesajul postat pe Faxebook pe contul Sanctuarului Libearty.

“Din păcate, problemele medicale şi-au spus cuvântul, din păcate anii trăiţi pe ciment, pe beton, în poziţia aceea de şezut, şi-au spus cuvântul. Faptul că era orb poate a contat mai puţin, pentru că a reuşit să se integreze şi să-şi cunoască teritoriul exact ca un om orb care ajunge să îşi cunoască propria locuinţă. Ştia exact unde avea beţele cu care se juca, avea momente în care se aşeza pe spate şi învârtea nişte beţe pe lăbuţe. Avea momente în care se bucura de apa din piscină. Şi evident, noi ne bucuram alături de el de fiecare moment”, dezvăluie Cristina Lapiş.

Sursa VIDEO: Milioane de prieteni Sursă FOTO. Cititi mai multe informatii interesante pe portalul observator.tv

Max, from Libearty, retires from public life