Un bărbat a fost păcălit de papagalul său şi a chemat de urgenţă pompierii, crezând că îi arde casa

Un lucru inedit şi hazliu a trăit de curând un bărbat din Marea Britanie. Acesta a chemat imediat pompierii, după ce a fost păcălit de papagalul său, care a imitat sunetul de alarmă al detectorului de fum.

Deşi în casă nu era fum, pentru că a auzit alarma de trei ori la rând, englezul a intrat în panică. Pompierii au examinat detectorul şi întreaga casă, dar nu au găsit niciun semn de incendiu.

Până la urmă, omul şi-a dat seama că pasărea îi făcuse, cu sau fără voie, o farsă. Se pare că, iniţial, detectorul a dat într-adevăr o alarmă falsă, iar sunetul i-a plăcut atât de mult papagalului încât l-a reprodus de două ori la rând.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv