Ultima Oră! S-a descoperit SECRETUL INCREDIBIL al ASPIRINEI

Aspirina, folosită în doze reduse, ar putea diminua gravitatea simptomelor şi anomaliilor sistemului imunitar la pacienţii cu scleroză multiplă, după ce a fost verificată eficienţa sa într-un test realizat pe şoarecii de laborator, potrivit unui studiu publicat de revista Science Signaling.

Potrivit studiului, aspirina administrată pe cale orală la cobai a redus severitatea simptomelor, a frânat degradarea mielinei şi a inhibat infiltrarea de celulele în măduva spinării. Cantitatea de aspirină administrată şoarecilor a fost cea a unei doze din versiunea pentru copii a acestui medicament prescris adulţilor, scriu cei de la evz.ro citând laPsihiatru.ro.

Scleroza multiplă este o boală degenerativă care afectează peste 2,3 milioane de persoane din lume şi care este provocată de pierderea mielinei, o proteină a sistemului nervos responsabilă cu transmisia impulsurilor la creier şi cu protecţia neuronilor.

Cercetători de la Universidad Rush din Chicago au descoperit acest efect, până acum necunoscut, al aspirinei, un medicament obişnuit pentru tratarea durerii.

Cercetători de la Universidad Rush din Chicago au descoperit acest efect, până acum necunoscut, al aspirinei, un medicament obişnuit pentru tratarea durerii.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul evz.ro