O mamă s-a întors din Italia ca să-şi îngrijească fiul bolnav, dar în timp ce fiul murea în spital, ea se stingea din viață acasă

Un oraş întreg este zguduit de una dintre cele mai mari tragedii ce se putea întâmpla unei familii de oameni simpli, cinstiţi şi cu inimile curate. Cu sufletul plin de durere, Irina s-a întors în țară, din Italia, în urmă cu o lună, tocmai pentru a avea grijă de fiul său, Matei, în vârstă de 31 de ani, care suferea de o boală incurabilă și se afla în fază terminală.

Potrivit ediţiei rotalianul.com care citează zch.ro, fiul Irinei a fost internat în spital la Piatra Neamţ, iar pe data de 29 noiembrie, acesta s-a stins din viață.

Imediat după ce Matei s-a stins din viaţă, a început căutarea mamei Irina, pentru a-i da vestea cea tristă, dar cu toate acestea, femeia era de negăsit.

Fratele femeii a apelat atunci la un vecin care avea o cheie de la locuința acesteia, fiindcă mai avea grijă de băiat când mama sa era plecată în Italia. Când au intrat în apartament, în data de 2 decembrie, vecinul și fratele Irinei au descoperit o altă tragedie: mama lui Matei, zăcea fără viață și ea în locuința sa, probabil din aceeași zi în care și fiul său a părăsit această lume.

Trupul fără viață al Irinei a fost transportat atunci la Serviciul de Medicină Legală și s-a efectuat autopsia, dar medicul legist nu a putut stabili cauza decesului din cauza stării avansate de descompunere a corpului, provocată de căldura din apartamentul unde aceasta a fost găsită. Au fost recoltate probe din organele interne ale femeii pentru a încerca să se stabilească ulterior cauza care a dus la deces.

Potrivit sursei citate, un cunoscut al familiei a publicat pe Facebook următorul anunț umanitar pentru cine vrea să dea o mână de ajutor celuilalt fiu al Irinei, Mircea, pentru a-și duce mama și fratele pe ultimul drum.

„ANUNT UMANITAR!

Așa după cum anunțam duminică seara despre tragedia morții prietenului nostru, Trisca Matei și a mamei sale, Irina Mihaela, Matei după o lungă și grea suferință a decedat la spital, iar mama lui a fost găsită decedată în casă. Eu, cu acordul singurului fiu (rămas în viață – n.r.) și frate Trisca Mircea, apelăm la oamenii de bună credință și cu sufletul mare, să-l ajutăm pe Mircea să-și poată conduce pe ultimul drum mama și fratele. Tragedia a venit pe neașteptate, de aceea orice ajutor în bani este bine primit. Cei care doresc, pot dona în contul RO52RZBR0000060012056557 sau la telefon 0741913952. Va multumim că dintr-un gest mic, împreună putem înmormânta creștineste 2 oameni. Dumnezeu să-i ierte și să aibă parte de lumina veșnică. Dumnezeu să vă ajute și pe voi, pe toti, Amin.”

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii despre comunitatea românilor din Italia, pe portalul rotalianul.com

Leave a comment

Your email address will not be published.


*