TRAGEDIE cu cinci TINERI MORŢI în comuna Vadu Moldovei! Familiile îndoliate îşi vor conduce fii pe ultimul drum în pragul sărbătorilor – VIDEO

O tragedie cum rar se mai întâmplă, s-a petrecut în această noapte în jurul orelor 02.30, pe DN 2, în zona comunei Vadu Moldovei. Cinci prieteni buni și-au găsit sfârșitul, striviți într-un autoturism care s-a rupt în două după impactul cu un TIR. Aceştia se întorceau de la discotecă, iar pe fondul vitezei excesive și cel mai probabil a consumului de alcool, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a ajuns sub un TIR înmatriculat în Turcia, scriu cei de la observator.tv

Cele cinci victime ale teribilului accident aveau vârste cuprinse între 17 și 21 de ani şi erau din localitățile Bogdănești și Râșca.

Mai mult, șoferul care se afla la volanul autoturismului marca Ford, un tânăr de 21 de ani, se întorsese acasă, din Anglia, de numai două zile.

Martori la teribilul accident, mai mulți oameni au sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

“Ne-am deplasat cu modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, sprijiniţi de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. La locul accidentului am identificat 5 persoane încarcerate, toate din autoturism. Din nefericire, toate cele 5 victime nu mai aveau semne vitale, cu leziuni extrem de grave, iar ulterior personalul medical a declarat decesul acestora”, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

loading...

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul cu cinci morți de la Vadu Moldovei.

Sursă VIDEO. Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv