“Peste 70-75% din bugetari vor simţi o creştere salarială de la 1 ianuarie 2019”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”

O creştere de salariu este aşteptată de majoritatea bugetarilor, începând cu 1 ianuarie 2019. Astfel, salariile vor crește din ianuarie 2019, este anunțul autorităților la final de an, care spun că mai bine de 70% dintre angajați urmează să primească de luna viitoare mai mulți bani.

Astfel, peste 70% dintre bugetari vor beneficia de o nouă creștere salarială începând din ianuarie 2019, potrivit Legii salarizării. Există şi categoria medicilor şi asistentelelor, care nu vor primi bani în plus la salarii, deoarece au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022, scriu cei de la a1.ro citând agenţia de presă Mediafax.

„De la 1 ianuarie 2019, salariile ar trebui să crească, potrivit Legii salarizării, cu 25% din diferenţa din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 şi valoarea din decembrie 2018. Pe de altă parte, conform Ordonanţei de Urgenţă din luna aceasta, toate sporurile vor îngheţa la nivelul din 2017”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”.

„Unele categotrii au intrat deja pe grila din 2022, deci nu vor mai primi majorări de la 1 ianuarie. Dar 70-75% vor vedea o creştere de la 1 ianuarie. Este foarte greu de spus care va fi creşterea, pentru că este foarte variabilă, în funcţie de categorie şi de grila la care este încadrat fiecare. Cert este că pentru unii această creştere poate reprezenta câteva sute de lei, pentru unii, câteva zeci de lei, iar pentru alţii nimic”, a mai declarat Hossu, pentru sursa citată.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul a1.ro

loading...