Un preotul italian, paroh al bisericii din Monteparano, coordona o reţea de prostituate românce

Polițiștii italieni au arestat de curând la Taranto, provincia Puglia, 13 persoane care făceau parte dintr-o o rețea internațională de prostituție. Ineditul situaţiei este faptul că din rețea făcea parte și un preot respectat din zonă, Don Saverio Calabrese, scriu ce de la stirileprotv.ro

Operaţiunea a fost denumită “Madame” de către poliţia italiană , după porecla româncei de 30 de ani care le supraveghea pe prostituate.

În cadrul acţiunii care a fost declanșată în luna august 2017 și a fost coordonată de procurorul Antonella de Luca, din Taranto, s-a descoperit că membrii rețelei, obligau tinere din România, să se prostitueze în folosul lor. Astfel, fiecare fată plătea săptămânal câte o ”taxă de protecție” de 400
de euro, relatează secoloditalia.it

Prostituatele erau supravegheate de o româncă, de 30 de ani. S-a stabilit, de asemenea, că preotul italian, paroh al bisericii din Monteparano, avea un rol activ în rețea, fiind arestat şi exclus din biserică.

Românca, locuia împreună cu fetele în aceeași casă, având grijă să le controleze orice mișcare și încasările. De asemenea s-a dovedit că aceasta le-a confiscat prostituatelor actele de identitate, astfel încât acestea nu puteau să părăsească locuința în care erau exploatate.

loading...

Opt din membrii rețelei au fost arestați preventiv, iar cinci – între care și preotul – au fost sancționați cu arest la domiciliu. Potrivit presei italiene, o parte din cei arestați sunt cetățeni români, care fac parte din aceeași familie.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul stirileprotv.ro