Farmaciile din Germania sunt atacate de hoţii români – Aceştia fură laptele praf şi apoi îl vând în China

Proprietarii farmaciilor din Germania sunt de-a dreptul speriaţi, de valul mare de furturi realizate la laptele praf de fabricaţie germană. Conform site-ului ziarulromanesc.de care citează lessentiel.lu, în Germania a apărut o adevărată Mafie a laptelui praf, aceasta având ca destinaţie piaţa incredibil de mare din China.

Un pachet cu lapte praf Aptamil ajunge să coste 50 de dolari, în condiţiile în care preţul lui în Germania e de doar 15 dolari.

“În China, Aptamil e precum Mercedes, produs de lux.”, a declarat Frank Baumann, inspector-sef al poliţiei din Marl. Părinţii chinezi se feresc să mai cumpere produse autohtone, după ce în 2008 s-a descoperit că în lapte praf produs acolo se puneau răşini sintetice, pentru îmbunătăţirea cantităţii de proteine. 300.000 de bebeluşi s-au îmbolnăvit atunci, fiind înregistrate mai multe decese.

Acela a fost momentul când piaţa din China s-a orientat spre laptele german, iar acest produs a devenit imediat o marfă de lux cu mare căutare. Fiind mereu la curent cu ceea ce se cere pe piaţă, au apărut si bandele de români organizaţi ca la carte, care au început să facă trafic cu el spre China. De obicei, doi români intră în farmacii şi în timp ce unul dintre ei ţine de vorbă vânzătorii, celălalt fură cât mai multe cutii posibil.

Există apoi centre unde e strâns tot laptele şi de aici e livrat spre China, prin Cehia sau Olanda. Poliţia a anunţat că un procent între 20 şi 25 % din laptele praf din farmaciile Germane e furat şi vândut în China. De obicei, pentru asta e folosită platforma chineză de vânzări Taobao. Anul trecut, poliţia Germană a destructurat o reţea georgiană de trafic de lapte praf spre China, ceea ce a făcut ca acum românii să fie cei care controlează afacerea.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinatate, pe portalul ziarulromanesc.de