BENEFICII URIAŞE asupra organismului, dacă bei această licoare MAGICĂ. Cum se prepară SÂNGELE DOMNULUI

Una dintre cele mai benefice legume pentru organism, dar și principala protectoare a ficatului nu ar trebui să lipsească din nicio bucătărie. Consumată constant, leguma vă întărește sistemul imunitar și fortifică natural ficatul, atât de bombardat de excesele alimentare, oboseala, stresul sau consumul de alcool, scriu cei de la dailybreak.ro

Acest super- aliment poate fi consumat in mai multe forme, însă cel mai recomandat este sucul și este o sursă extraordinară de vitamina B, folați, mangan și potasiu. Unde mai pui că prețul unui kilogram din această legumă nu depășește 3 lei.

Este vorba despre SFECLĂ, iar sucul obținut din ea este denumit sângele lui Dumnezeu pentru că are atât de multe beneficii pentru organism, încât pare a fi miraculos.

Medicina chinezească folosește ca tratament pentru cancerul de plămâni și pentru alte afecțiuni, un simplu suc făcut din sfeclă roșie, măr și morcov. Experții chinezi susțin că bolnavii care beau zilnic acest suc timp de cel puțin trei luni se pot vindeca. Aceasta bautura ar impiedica, se pare, creșterea celulelor canceroase, ceea ce o face buna impotriva oricarui tip de cancer.

Vă prezentăm mai jos rețeta miraculoasă a sângelui lui Dumnezeu, sucul de sfeclă roșie combinată cu măr și morcov. 

loading...

Ingrediente

1kg de sfeclă roșie

1kg de miere

3 portocale

Jumatate de kilogram de morcovi

3 mere

1 lamaie

Se spală bine toate legumele si fructele, se cojesc, apoi de adăugăm în blender sau în storcător. Amestecul obținut îl depozităm într-o sticlă și-l punem la frigider. Se recomandă consumarea acestui suc dimineața, pe stomacul gol.

Beneficiile sucului de sfeclă, morcovi și mere

Morcovii conțin vitaminele: A, B1, B2, B3, B6, C, E, K, acid folic, niacina si acid pantotenic. Au si minerale: potasiu, calciu, fosfor, magneziu si seleniu. Dar cel mai important este beta-carotenul.

Sfecla rosie are vitaminele A, C, un intreg complex de vitamine B, potasiu, fier, magneziu si cupru, precum si agenti anti-imbatranire!

Totodată, sucul din sfecla rosi poate imbunatati și vederea, intarirește sistemul imunitar, purifică sangelui. Are rol anti-inflamator si te ajuta cand ai dureri menstruale.

Sursă FOTO. NOTĂ: Pentru ca informaţiile să nu fie pierdute, articolul a fost PRELUAT INTEGRAL de pe portalul dailybreak.ro

Leave a comment

Your email address will not be published.


*